Omul care și-a ratat oportunitatea pe care o avea și a avut parte de condamnarea robului necredincios nu a fost cel cu cinci talanți, nici cel cu doi, ci omul care avea doar unul. Cei care sunt în primejdia de a pierde sensul suprem al vieții sunt oamenii care au abilități și oportunități obișnuite, care-și spun: „Este atât de puțin ce pot face, încât nu voi încerca să fac nimic”. Una dintre cele mai frumoase ferestre din Europa a fost făcută din resturile pe care un băiat, ucenic, le-a strâns din resturile marii lucrări a maestrului său. Ceea ce poți strânge măturând monetăria britanică valorează milioane. Acei pivoți mici pe care se mișcă mecanismul unui ceas sunt atât de importanți încât sunt făcuți, de fapt, din pietre prețioase. Dumnezeu privește chiar și un singur talant ca având o valoare solemnă. El așează o mare răspundere asupra lucrătorilor smeriți și asupra celor care ar încerca să se ascundă în spatele lipsei de importanță a unor oportunități mărunte. Micimea noastră nu ne va sluji drept scuză în ziua socotelii. Nu vorbi despre talanți; ce ai de făcut? Ai destul, fie cinci, fie doi. Nu vorbi despre talanți; ți-ai împlinit datoria? Aceasta aduce […]

Frați și surori, care este însă viziunea care a constituit începutul acestei adunări? Nu disprețuim  evanghelizarea, acesta este primul pas. Fără evanghelizare nu există ucenicie, și fără ucenicie nu poate exista biserica, mărturia. Dar frați și surori, de ce suntem noi aici? Mă întreb pe mine însumi această  întrebare și vreau să rog, cu smerenie, pe fiecare frate sau soră care se întâlnește cu noi să-și pună si el sau ea aceeași întrebare. Suntem nimeni, doar un grup mic. Nu avem nimic cu care să ne lăudăm, dar dacă avem o misiune, dacă avem o viziune, atunci este ceva pentru care să merite să mergem înainte și chiar să plătim prețul, oricare ar fi el. Frați și surori, nu vrem doar să existăm aici. Acest lucru nu are niciun rost. De ce să fim aici, dacă aceasta nu înseamnă ceva pentru Domnul? Vrem să fim ceva pentru Domnul Însuși. Vrem să ne dăm pe noi înșine pentru acest lucru, ca scopul Domnului cu strângerea noastră împreună să fie împlinit. Noi nu urmărim să fim mulți la număr, ci vrem să fim din aceia care au viziune. Acea viziune care ne face una. Un popor care nu are viziune doar există. […]

De aceea, țelul nostru este învierea lor! Misiunea noastră este ca morții să învieze! Noi suntem asemenea lui Petru la Iope, sau asemenea lui Pavel la Troa, căci avem o tânără Dorca sau un tânăr Eutih, pe care trebuie să îi aducem la viață. De ce este dificil să facem o astfel de lucrare ciudată? Dacă cedăm în fața necredinței, vom fi uimiți de realitatea evidentă că lucrarea la care Domnul ne-a chemat este dincolo de puterile noastre. Nu putem învia morții. Dacă ni s-ar cere să facem asta, fiecare dintre noi am putea să ne rupem hainele, așa cum a făcut regele Israelului, și să spunem: „Oare sunt eu Dumnezeu, ca să omor și să înviez?” (cf. 2 Împ. 5:7). Totuși, noi nu avem o putere mai mică decât Elisei, căci nici el nu putea să îl aducă la viață pe fiul sunamitei, prin puterea sa. Este adevărat că, prin noi înșine, nu putem face nimic ca inimile moarte ale teologilor noștri să palpite de viață spirituală, dar un Pavel sau un Apolo ar fi fost la fel de neputincioși. Oare acest lucru ar trebui să ne descurajeze? Nu ne îndreaptă el mai degrabă către singura putere adevărată prin […]

Căci toate nevoile creației își găsesc răspuns doar în Venirea Lui. „Această rugăciune însumează tot ceea ce inima creștinului poate dori – distrugerea puterii lui Satan; eliberarea creației din robia stricăciunii; alungarea păcatului și a durerii din inimile indivizilor și din lume; restaurarea tuturor lucrurilor; întemeierea Împărăției dreptății; momentul când Isus va vedea deplin munca sufletului Lui și când va primi, pe deplin, răsplata ce I-a fost promisă. Fiecare mădular al Bisericii luptătoare să se alăture apostolului, în strigătul tânjirii lui – «Amin, vino, Doamne Isuse»” (Dr. E. R. Craven). Episcopul J. C. Ryle spunea: „Vino, Doamne Isuse, ar trebui să fie rugăciunea noastră zilnică”. Și noi oare să nu încheiem un legământ, împreună, ca atât timp cât vom avea suflare, să ne rugăm, fără să lăsăm să treacă nici măcar o zi: „DA, VINO DOAMNE ISUSE”?

Mulți au încercat să-L facă pe Isus Domnul vieților lor și au eșuat pentru că au încercat prin propriile lor puteri. Nimeni nu-L poate numi pe Isus Domn decât prin Duhul Sfânt. De aceea Pavel se roagă ca noi să fim întăriți cu putere. prin Duhul Lui, astfel încât Cristos să-Și poată face în sfârșit locuința în inimile noastre și să se simtă pe deplin acasă acolo. Secretul Domniei lui Isus este dorința ca Duhul Sfânt să-L facă pe Isus Domnul vieților noastre, și încrederea în Duhul că va împlini aceasta pentru noi.

Vechea și noua creație; Natural și spiritual; Întuneric și lumină; Pământesc și ceresc; Între aceste aspecte contrastante stă Isus Cristos și ceea ce El înseamnă pentru fiecare. Spatele Său este îndreptat înspre prima categorie, cu un puternic „Nu!” dat de Crucea Sa. Fața Lui este îndreptată înspre ce-a de-a doua categorie, cu un puternic „Da!” dat de învierea Sa.

Ascultă, Domnul Isus Cristos te-a cumpărat ca să te elibereze. Când înțelegi acest lucru, atunci bucuria vieții tale este să vii, să stai în fața ușii harului și să-i permiți să-ți găurească lobul urechii inimii, astfel încât să poți fi robul Lui din dragoste, pentru totdeauna. El te-a cumpărat! Te-a cumpărat ca să te elibereze! Nu numai de iad, ci și de lume, de carne și de diavol. El te-a cumpărat ca să te elibereze! Oh, vino la El! Sărută-i picioarele străpunse de cuie și primește din mâna Lui măreața mântuire pe care a cumpărat-o cu sângele Său! Și amintește-ți: El te-a cumpărat ca să te elibereze!

Viața divină din noi vine de la Dumnezeu și depinde în totalitate de El. Așa cum am nevoie în fiecare clipă să respir aerul proaspăt, așa cum soarele își trimite în fiecare clipă lumina spre pământ, tot așa, sufletul meu poate fi puternic numai având o comunicare directă și vie cu Dumnezeu.

Rugăciunea este expresia credinței. De asemenea, le-a arătat că rugăciunea, care este expresia credinței, trebuie să fie și expresia vieții, stăpânită de compasiune, iertare, dar și de căutarea iertării.

Și noi eram în ochii noștri ca niște lăcuste și tot așa eram și în ochii lor. - Numeri 13:33 Bineînțeles că erau. Dacă cineva insistă să se numească pe sine lăcustă, probabil că nu va fi numit de alții leu. Oamenii aceștia se evaluau corect pe ei înșiși - erau niște oameni-lăcuste adevărați. Să privim aceste cuvinte în contextul lor pentru a înțelege ce înseamnă să fii un om-lăcustă și pentru a pricepe ceva din tragedia vieții lui. Acești oameni au fost chemați și răscumpărați din robia Egiptului, au fost botezați în nor și în mare, pentru Moise, au băut din stânca duhovnicească care era Cristos și li se poruncise să intre în stăpânirea unei țări mari pentru Dumnezeu. În aceste circumstanțe, în vederea pregătirii pentru cucerire, au fost trimiși să iscodească țara pentru popor. Au intrat în țară și au văzut că era exact așa cum a promis Dumnezeu că este, dar au descoperit și că acolo erau cetăți mari și fortificate, locuite de uriași. Aceste lucruri din urmă le-au ocupat într-o așa de mare măsură viziunea și gândirea, încât n-au mai avut ochi sau minte pentru nimic altceva. Cu cât se uitau mai mult la uriași și […]