Ziua 6. Lucruri fără valoare
Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, faceți toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu. Urmați exemplul meu, tot așa cum…
Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, faceți toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu. Urmați exemplul meu, tot așa cum…
Atunci nu mă voi rușina când voi lua seama la toate poruncile tale. – Psalmul 119:6 De aceea socotesc drepte toate îndrumările tale privitoare…
Cristos i-a învins pentru noi pe fiecare din cei patru dușmani îngrozitori ai noștrii: Păcatul, Boala, Suferința, Satan. El a purtat păcatul nostru și…
De aceea și noi, fiindcă suntem înconjurați de un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul…
În urmă cu ceva timp am discutat cu un chirurg care a spus că cea mai importantă persoană în sala de operație, după chirurg…
Și cel ce ne întemeiază împreună cu voi în Cristos și ne-a uns este Dumnezeu; Care ne-a și sigilat și a dat arvuna Duhului…
Căci eu prin lege am murit față de lege ca să trăiesc față de Dumnezeu. Am fost răstignit cu Cristos și trăiesc… dar nu…
Atunci, Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă…
Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele…
„Unii doresc să trăiască în umbra bisericii sau în apropierea sunetului de clopot al unei capele; eu vreau să țin deschis un punct de…