Trăind prin viața divină
„Dar, după ce Își va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă, va trăi multe zile și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui.” (Isaia 53:10)
La început sămânța nu seamănă deloc cu planta mamă, dar înaăuntru, ascuns are aceeași viață. Care are acel potențial ca ajunsă în condiții prielnice să începe să crească, să se dezvolte și din sămânța mică iese o plantă care nu seamănă cu sămânța. Sămânța Lui suntem noi. La început, când suntem primiți de Domnul, nu semănăm în niciun aspect cu El. Dacă am semăna, nu ar fi nevoie de tot acest proces. Din exterior nu semănăm deloc cu El, dar datorită faptului că avem viața Lui în noi, această viață trebuie să găsească pământ bun în inima noastră.
Până la urmă Dumnezeu nu așteaptă nimic de la noi, decât o oportunitate.
Așa suntem că mai repede facem lista cu binele și răul. E mai ușor cumva – asta încerc să evit, asta fac. Dar oare viața așa funcționează? Viața este altfel. Avem această viață, trebuie să fim preocupați ca să învățăm să umblăm după îndemnurile acestei vieți și atunci viața noastră spirituală nu va fi agonie.
Să lăsam Domnului ca să facă în noi, rapid, lucruri mai mari ca să ne poată folosi, să termine și prin noi ceea ce vrea să termine, acolo unde suntem.
După ce venim la Domnul, ne întoarcem cu fața spre El și ne pocăim de faptele noastre, este foarte dificil să fim conduși de viața care este în noi pentru că suntem obișnuiți să ne gândim dacă este drept sau este rău să facem un anumit lucru.
Este drept să suferi cu răbdare? Normal, veți zice. Este drept să dai cuiva care vine să ceară de la tine? Cum lucrează această viață care este în noi. Cum realizăm noi dacă ceva nu este în regulă cu viața noastră?
Problema se pune, ce zice viața din tine? Este viața mulțumită de ce faci tu? Ai tu bucurie în ce faci? Suntem noi călăuziți de viața care este în noi? Standardele noastre nu sunt exterioare – un creștin trebuie să rabde. S-ar putea să rabzi și totuși să nu ai bucurie. Dacă nu ai bucurie, înseamnă că nu ești pe un teren bun.
Principiul care trebuie sa ne călăuzească nu este binele sau răul ci viața care este în noi.
Viața este foarte importantă. Viața din noi trebuie să fie satisfacută. Dacă noi vom începe să vedem când este viața satisfăcută… Este mulțumit cu ce fac, sau eu trăiesc după principiile mele, că un creștin trebuie să rabde, un creștin trebuie să accepte… Fac toate aceste lucruri și fața mea poartă amprenta supărării.
Pentru a asculta mesajele integrale, puteți accesa site-ul EkklesiaOradea.