Să citim primele cinci versete din capitolul 2 al epistolei către Galateni:
“După paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba şi am luat cu mine şi pe Tit. M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între neamuri, îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în Cristos Isus, cu gând să ne aducă la robie; noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.”
Și primele cinci versete din capitolul 1 al epistolei către Tit:
“Pavel, rob al lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Cristos potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului, care este potrivit cu evlavia, în nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă, ci Şi-a descoperit Cuvântul la vremea Lui prin propovăduirea care mi-a fost încredinţată după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, către Tit, adevăratul meu copil în credinţa noastră, a amândurora: Har şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Isus Cristos, Mântuitorul nostru! Te-am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit şi să aşezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit.”
Să ne rugăm:
Doamne iubit, participând la Masa Ta, am înțeles ce ai făcut pentru noi și inimile noastre sunt pline de mulțumire și recunoștință. Îți mulțumim că ni Te-ai dat în așa fel, încât să putem fi mântuiți, și mântuiți pe deplin. Doamne iubit, Ție Îți datorăm totul și suntem ai Tăi. Stând în prezența Ta, fie ca Duhul Tău să ne deschidă Cuvântul Tău, să ne atingă inimile și să ne aducă în acea realitate care satisface inima Ta. Vrem să-Ți dăm Ție toată slava. În numele Tău prețios. Amin.
În această dimineață vrem să ne ocupăm de un alt tânăr – de Tit. Știm că în timp ce Pavel călătorea și slujea Domnului, a adunat în jurul lui niște tineri pe care i-a folosit în momente potrivite. Pe lângă Timotei, despre care am vorbit duminica trecută, împreună cu el era și Tit. Nu cunoaștem multe despre trecutul lui Tit, însă Pavel ne spune că acesta era copilul lui în Evanghelie. Cu alte cuvinte, Tit a venit la Domnul prin Pavel; cel mai probabil s-a întâmplat pe când acesta era în Antiohia. Așadar, este foarte probabil că Tit a fost mântuit în Antiohia.
Când Pavel și Barnaba au mers la Ierusalim pentru acea întâlnire, Pavel l-a luat pe Tit cu el. Atunci îl întâlnim pe Tit pentru prima dată. De ce l-a luat pe Tit? Deoarece acesta era dintre neamuri și nu fusese circumcis. Așadar, Pavel l-a luat cu el ca exemplu, pentru a dovedi că aceia dintre neamuri care au crezut în Domnul Isus nu trebuie să fie circumciși. Tit a fost o dovadă în acest sens. Nu ni se spun multe lucruri despre ce s-a întâmplat la Ierusalim. Știm numai că credincioșii dintre neamuri nu au fost obligați să fie circumciși. Dar de ce Pavel l-a luat pe Tit cu el? Cred că motivul a fost că acesta avea un caracter, un temperament puternic. Am menționat că Timotei avea un temperament slab, însă Tit era un tânăr puternic. Acesta a fost motivul pentru care Pavel l-a putut lua pe Tit cu el la Ierusalim, ca exemplu.
Frați și surori, Îi mulțumim lui Dumnezeu că El ne-a făcut pe fiecare dintre noi diferiți. Nu suntem diferiți numai din punct de vedere fizic. Deseori am spus că deși fața este atât de mică și nu are multe componente, totuși nu există doi oameni perfect identici. Aceasta este minunea creației lui Dumnezeu. Și nu numai atât, ci Dumnezeu ne-a creat pe fiecare dintre noi cu un temperament diferit. Ce este temperamentul? Cred că este înfățișarea sufletului nostru. Avem o înfățișare exterioară și fiecare dintre noi este diferit. Dumnezeu iubește diversitatea. În același timp, cu toții avem un suflet; și acesta are o înfățișare. Această înfățișare este temperamentul. Acesta nu se va schimba în întregime niciodată. Temperamentul reprezintă cine ești tu, însă el trebuie moderat și adus sub conducerea lui Cristos. De ce? Pentru că temperamentul nostru ne reprezintă pe noi, iar viața sufletului nostru îl folosește, întrucât el exprimă cine suntem noi. După ce am crezut în Domnul Isus, vor exista unele transformări în temperamentul nostru. Acesta nu va fi schimbat în întregime niciodată, însă va fi moderat, deoarece va fi adus de sub conducerea eului sub conducerea lui Cristos.
Dumnezeu folosește temperamente diferite pentru scopuri diferite. Pavel nu l-a putut lua pe Timotei cu el la Ierusalim, pentru a fi un exemplu, întrucât acesta era timid, și într-o situație de presiune, ar fi putut să oscileze. Vedem, așadar, înțelepciunea lui Pavel. El avea în jurul lui câțiva tineri, pe care îi folosea potrivit temperamentelor și abilităților lor. Tit era un tânăr cu un temperament puternic. Nu era ușor influențabil, era statornic în credință, și putea fi pus în situații presante, întrucât aceasta nu l-ar fi făcut să se schimbe. Acesta a fost motivul pentru care, în Ierusalim, Pavel l-a folosit pe Tit. Aceasta era înțelepciunea lui Pavel. Dacă îi folosim pe tineri într-un mod nechibzuit, adică dacă îl punem pe Timotei în lucrarea lui Tit sau pe Tit în lucrarea lui Timotei, vom observa că lucrurile nu funcționează bine. Așadar Pavel avea înțelepciune, știa pe cine și când să-l folosească.
Știți că Pavel a avut mari probleme cu biserica din Corint – le-a scris, cu lacrimi, o scrisoare. Știm că mai întâi l-a trimis acolo pe Timotei, însă acesta nu a putut rezolva problemele. Era prea timid, iar problemele din Corint erau foarte grave. Așa că, în cele din urmă l-a trimis pe Tit – a trimis persoana potrivită. Putem întrevedea dificultățile din Corint, deoarece, deși Pavel și Tit căzuseră de acord să se întâlnească la Troa, totuși, când Pavel a ajuns acolo, Tit nu sosise încă. Cu alte cuvinte, situația dificilă din Corint l-a reținut pe Tit mai mult decât trebuia. Așa că Pavel nu știa ce se întâmplase, de fapt, în Corint – dacă Tit a putut să rezolve problemele și să-i aducă pe corinteni înapoi la Domnul sau dacă a eșuat. Din acest motiv Pavel nu a putut predica în Troa, chiar dacă era o ușă deschisă acolo. A mers mai departe. Însă, mai târziu, Pavel s-a întâlnit cu Tit, când acesta s-a întors în Efes și i-a relatat lui Pavel cum se pocăiseră cei din Corint. Mai rămăseseră unii care erau încăpățânați și nu s-au pocăit, însă, cât privește biserica, aceasta se pocăise. Cu alte cuvinte, Tit și-a dus la bun sfârșit misiunea și avea o astfel de dragoste pentru credincioșii din Corint, încât era gata să se întoarcă și să termine lucrarea pe care Pavel o începuse acolo, adică strângerea de ajutoare pentru cei aflați în nevoie din Ierusalim. Vedem așadar că Tit avea un temperament foarte puternic. A fost capabil să-i convingă pe corinteni, în loc să fie el convins de ei. Fiecare tânăr are propriul lui temperament. Însă, rețineți, Dumnezeu ne poate folosi pe fiecare dacă ne punem pe noi înșine în mâinile Lui. Deci Tit s-a întors în Corint și a reușit să-i pregătească pe corinteni să strângă ajutoare pentru săracii din Ierusalim.
Nu știm multe despre Tit, însă citim că, atunci când Pavel a fost eliberat pentru prima dată din închisoarea din Roma, Tit era cu el. Împreună cu acești tineri, Pavel a vizitat locurile în care fusese înainte. A ajuns în Efes, a descoperit că situația de acolo nu era bună și l-a lăsat pe Timotei să ajute la îndreptarea situației. Apoi a mers în Creta și a descoperit că acolo erau mai multe probleme. Pavel a încercat să le dea stabilitate, a încercat să găsească bătrâni și l-a lăsat pe Tit să ducă lucrarea la bun sfârșit. Însă, citind epistola către Tit, vedem că cei din Creta erau oameni dificili, chiar un profet de-al lor a spus: „Cretanii sunt totdeauna nişte mincinoşi, nişte fiare rele, nişte pântece leneşe” (Tit 1:12). Nu cunosc vreo descriere mai rea decât asta! Propriul lor profet a spus despre cretani că erau întotdeauna niște mincinoși – nu erau sinceri; că erau fiare sălbatice, rele – nestăpânite; și că erau niște pântece leneșe – erau leneși. Puteți găsi ceva mai rău decât asta? Bineînțeles că, având astfel de temperamente, era foarte dificil pentru cineva să rezolve o astfel de situație. Acesta este motivul pentru care Pavel l-a lăsat pe Tit în Creta; știa că era capabil, răbdător, ferm, insistent și consecvent.
Așadar, Pavel l-a lăsat pe Tit în Creta. Însă, spre sfârșitul scrisorii, în capitolul 3, versetul 12, îi spune: „Când voi trimite la tine pe Artema sau pe Tihic, grăbeşte-te să vii la mine în Nicopole, căci acolo m-am hotărât să iernez”. Pavel i-a cerut lui Tit să se întâlnească cu el în Nicopole, însă lucrurile au început să se schimbe. Nero, împăratul roman, a data foc Romei. Intenționa să reclădească cetatea, însă, din cauza incendiului, oamenii și-au pierdut casele și au început să circule tot felul de zvonuri. De aceea Nero a încercat să arunce vina asupra creștinilor și aceștia au început să fie persecutați. Pavel a fost arestat din nou. Știm că la sfârșitul celei de-a doua perioade când a fost închis în Roma, Pavel a fost decapitat, pentru că, fiind cetățean roman, nu putea fi răstignit. Pentru un roman, cea mai grea pedeapsă era decapitarea; deci Pavel a fost decapitat.
Însă, deși Pavel era în această situație – își aștepta moartea – el nu i-a ținut pe tineri în jurul lui. Era preocupat de lucrarea Domnului. De aceea l-a trimis pe Tit în Dalmația și l-a chemat pe Timotei să vină la el. Nu știm dacă Timotei l-a mai văzut pe Pavel sau nu, însă știm că Pavel a fost martirizat.
Nu cunoaștem multe despre ce s-a întâmplat cu Tit după aceea, spre deosebire de Timotei, care este menționat în Evrei, unde scriitorul epistolei spune că acesta a fost eliberat din închisoare, arătând că a fost credincios până la sfârșit. Însă nu știm nimic despre Tit, credem numai, că acesta a fost credincios Domnului până la capăt.
Vedem așadar că Pavel s-a înconjurat cu tineri, pe care i-a pregătit și i-a folosit în diferite zone. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru acești tineri.
Știți, această strângere a început în 1973; au trecut patruzeci de ani de atunci. Patruzeci de ani reprezintă o generație. Rugăciunea și speranța noastră este ca tinerii noștrii să se ridice. Acesta este timpul ca tinerii să se ridice și să-și asume responsabilități. Sper că vor auzi asta și se vor da pe ei înșiși Domnului, ca El să-i poată folosi.
Mă gândesc la generația noastră. Fratele Nee a fost mântuit în 1920, pe când avea 17 ani. Împreună cu încă câțiva tineri au început lucrarea lui Dumnezeu în școala lor. Nu au trecut zece ani de la întoarcerea lui și deja a scris cartea Omul Spiritual. Putem vedea cum a folosit Dumnezeu un frate tânăr precum Watchman Nee. Eu m-am alăturat lui pe când aveam 20 de ani și după mine s-a mai alăturat un tânăr, fratele Chang, care era puțin mai în vârsta decât mine. Însă, din nefericire, timp de zece ani după aceea, nu a mai fost niciun lucrător nou în China. De ce? Pentru că situația din China nu era favorabilă creștinismului. Chinezii îi disprețuiesc pe cei care-I slujesc Domnului, pentru că îi consideră oamenii străinilor. Motivul este că, atunci când străinii au venit în China ca să predice Evanghelia, au folosit chinezi pe care îi plăteau. Așa că mentalitatea chinezilor cu privire la slujitorii lui Dumnezeu era foarte greșită. Credeau că aceia erau doar oamenii străinilor. A fost foarte dificil.
În acea vreme, noi, cei care lucram împreună, nu vorbeam niciodată despre latura financiară. Așteptam de la Domnul cele necesare traiului nostru. Unul dintre conlucrătorii noștrii a murit prin înfometare. Timp de zece ani niciun lucrător nou nu ni s-a alăturat. Puteți înțelege ce grea era situația în acea vreme, însă mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! Cred că așa trebuie să fie, ca cei care-I slujesc Domnul să privească numai la Domnul, și nu la oameni; să nu fie susținuți de oameni. Și deși, ulterior, a existat susținere finaciară, eu personal cred că aceasta a fost o greșeală, deoarece atunci slujitorii lui Dumnezeu au privit la oameni, și nu la El.
Frați și surori, am pe inima mea o povară pentru tinerii de aici. Domnul să vă atingă inimile, să vă dați pe voi înșivă în întregime Lui și veți descoperi că El este vrednic să fie slujit și este credincios față de noi. Aceasta este povara de pe inima mea. Domnul să pună această povară pe inimile noastre ale tuturor, ca să ne rugăm pentru tânăra generație. Și fie ca tinerii să se ridice și să se dea pe ei înșiși Domnului, ca El să-i poată folosi așa cum crede de cuviință. Asta este tot ce am de spus în această dimineață.
Să ne rugăm:
Doamne iubit, dacă pe inimile noastre este o povară, credem că pe inima Ta este o povară și mai mare. Doamne, iartă-ne dacă în vreun fel am stat în calea acestor tineri și i-am împiedicat să-și asume responsabilități în casa Ta. Doamne, ne rugăm să faci să fim preocupați pentru tineri noștri. Învață-ne să perseverăm în rugăciune pentru ei. Și, Doamne, atinge inimile tinerilor din mijlocul nostru și cheamă-i la Tine, ca mărturia lui Isus să poată fi dusă mai departe în mijlocul nostru, dacă Tu vei întârzia să vii. Îți cerem în numele Tău prețios. Amin.