Rugăciune și povară

Matei 9:35-38 – “Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă care era în norod. Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: «Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.»”

Domnul nostru străbătea cetățile și satele învățând, propovăduind și vindecând. În timp ce făcea aceasta, a văzut mulțimile și a fost mișcat de compasiune. El le-a văzut ca pe niște oi fără păstor de aceea povara și compasiunea Lui erau mari. Le-a împărtășit ucenicilor ceea ce a văzut zicând, “Secerișul este mare și lucrătorii sunt puțini; rugați-L dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui”. Dacă vedem așa cum vede Domnul și avem viziunea pe care El ne-o descoperă, aceasta va da naștere unei poveri în noi. Când această povară este prezentă, singurul mod de a o descărca este prin rugăciune. Deseori, când ne rugăm, individual sau împreună, ne gândim că nu ne putem ruga deoarece nu avem povară. Este adevărat, rugăciunea fără povară nu este o rugăciune reală. Trebuie să ne rugăm având povară; dar dacă spunem că nu ne putem ruga întrucât nu avem povară ceva este greșit.

De ce nu avem povară? Cred că sunt mai multe motive pentru aceasta:

(1) Nu vedem. Ucenicii erau împreună cu Domnul și au văzut mulțimile, însă nu aveau revelație. Atunci când vedeau mulțimile nu le vedeau ca pe niște oi fără păstor. Le vedeau numai într-un mod exterior, dar nu vedeau dincolo, nu vedeau nevoia și fiindcă le lipsea viziunea, nu aveau povară. Din cauză că ucenicii nu aveau nici povară, nici compasiune, Domnul a trebuit să le împărtășească acest lucru pentru a-i face să se roage. Astăzi, nu suntem treji și sensibili din punct de vedere spirituali. Suntem greoi. Dacă duhurile noastre ar fi cu adevărat deschise înspre Domnul, ne-ar fi foarte ușor să vedem ceea ce Domnul vede și să fim împovărați cu povara Lui.

(2) Suntem împovarați peste măsură cu problemele și nevoile noastre proprii. Când suntem ocupați în întregime cu problemele familiei noastre apropiate, nu mai avem putere să luăm mai multe poveri. De aceea, dacă vrem cu adevărat să intrăm în această realitate a mijlocirii  trebuie mai întâi să avem duhurile deschise, să fim treji și sensibili astfel încât Domnul să ne poată împărtășii povara Lui și să pună pe inimile noastre nevoia pe care El o vede.

(3) Atunci când venim să ne rugăm, trebuie să dăm la o parte, cel puțin temporar, propriile noastre poveri. Nu ar trebui să venim împovărați excesiv, sau cu sarcini grele așezate pe duhurile noastre. Da, avem fiecare problemele noastre, dar întrucât dorim să intrăm în realitatea mijlocirii, trebuie să uităm și să punem deoparte pentru un timp nevoile noastre personale. Atunci ne putem apropia deschiși și goliți, astfel încât să putem lua poveri de la Domnul.

Trebuie să avem povară în rugăciune, dar nu putem aștepta până aceasta vine peste noi. Probabil aceasta este o problemă în poporul lui Dumnezeu. Când ne strângem, întrucât simțim că nu avem povară, doar așteptăm. Așteptăm până vine povara și atunci ne rugăm. Într-un anumit sens, nu ne putem ruga fără povară, dar nu putem aștepta în mod pasiv până când ea cade peste noi. Trebuie să o luăm asupra noastră în mod activ. Cred că secretul rugăciunii este să știm cum să luăm, voluntar și activ, o povară și să nu așteptăm, în mod pasiv și involuntar, ca aceasta să vină peste noi.

În acest pasaj, când Domnul le-a împărtășit ucenicilor viziunea și povara Lui, le-a poruncit să se roage. Cu alte cuvinte, Domnul S-a așteptat ca ei să ia viziunea și povara Lui și să le transforme în rugăciune. Bineînțeles că s-au rugat și cu cât s-au rugat mai mult, cu atât povara lor a crescut. Poate că la început ei au luat doar povara Domnul; dar pe măsură ce au continuat să se roage, povara lor a crescut. Cu adevărat s-au rugat cu povară. De unde știm asta? La Matei 10 găsim scris: “Apoi, Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi le-a dat putere să scoată duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă.” (vers. 1). Domnul i-a trimis și rugăciunile lor au fost ascultate. Se rugaseră ca Domnul secerișului să trimită lucrători și Domnul i-a trimis. Rugăciunea a primit răspuns!

Probabil că, uneori, când venim împreună și sunt amintite subiecte pentru rugăciune, unii dintre noi spun: “Nu simt că am povară pentru aceste lucruri. Am povară pentru alte lucruri. Dacă acelea vor fi amintite, mă voi ruga”. Aceasta poate fi adevărat cu privire la rugăciunea ta personală; însă nu putem urma această regulă în rugăciunea corporativă. În rugăciunea corporativă trebuie să punem deoparte orice alte poveri pentru că nu venim să ne rugăm pentru propriile noastre poveri. Nu! Ar trebui să le punem deoparte. Numai când venim deschiși și goliți, gata să luăm poveri, ne putem ruga în mod corporativ. De aceea, când sunt amintite diferite subiecte, fiți deschiși și învățați cum să le preluați în mod activ. Cred că dacă vom începe să le luăm, vom primi și povară. 

Mai este încă o problemă. Nu știu dacă ați observat că atunci când ne rugăm pentru cineva pe care îl cunoaștem bine și care este bolnav sau are probleme, mulți frați și surori se roagă. Însă când este adus ceva legat de lucrarea sau de interesul Domnului, cumva, ne ținem gurile închise pentru că simțim că nu avem povară. Este acest lucru cauzat de faptul că suntem limitați de sentimentele noastre? Trebuie să fim implicați sentimental pentru a primi o povară? Sau ne putem ruga peste ceea ce sentimentele noastre spun și să învățăm să luăm povara Domnului până când vom descoperi că noi înșine suntem cu adevărat împovărați?

Nu putem învăța instantaneu să luăm aceste poveri. Putem învăța acest lucru în viețile noastre zilnice. Când vedem, auzim sau citim despre un anumit lucru, să încercăm să-l preluăm ca pe o povară și să-l transformăm în rugăciune. Să presupunem că ne întâlnim cu cineva care ne împărtășește ceva. După ce persoana respectivă pleacă, putem învăța să transformăm această întâlnire într-un prilej de rugăciune. Poate citim ziarul și aflăm ceva de acolo – putem să preluăm acel lucru și să-l aducem în rugăciune. Dacă în viețile noastre de zi cu zi suntem veghetori și treji, învățănd să luăm poveri și să le transformăm în rugăciune, cred că vom învăța secretul luării poverilor. Atunci, când vom veni împreună și vor fi amintite unele lucruri, nu ne va fi greu să ne rugăm pentru ele.

Bineînțeles, pentru a ne ruga în mod inteligent, trebuie să fim într-o oarecare măsură informați. De aceea, este întotdeauna bine ca atunci când un anumit lucru este amintit în adunare, să fie detaliat pe scurt. Cu alte cuvinte să fie date informațiile necesare pentru ca toți frații și surorile să poată cu adevărat intra în acel lucru. De exemplu, când este amintit numele cuiva, sau un anumit lucru, unii pot să știe ceva despre aceasta, în timp ce alții nu. De aceea ar fi bine să fie date câteva informații ca ceilalți să poată înțelege și învăța să ia acea povară.

Vrem ca toți frații și surorile să învețe să se roage și, așa cum am menționat data trecută, dacă nu știți cum să vă rugați, atunci ar trebui să vă rugați. Dacă știți cum să vă rugați, atunci probabil nu ar trebui să o faceți. Să ne apropiem deschiși, și atunci când sunt amintite lucruri în vederea rugăciunii, să privim la Domnul ca să luăm orice povară are El pentru noi. Rugați-vă o propoziție sau două; sau dacă simțiți că vreți să vă rugați mai mult, e bine și așa. Nu cuvintele sunt importante, dacă sunt multe sau puține. Știi că Domnul știe, așa că roagă-te după cum îți dă El.

Fragment din cartea „Teach us to pray”, scrisă de Stephen Kaung

×