„Descoperirea lui Isus Cristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care trebuie să se întâmple în curând. Și El le-a adus-o la cunoștință trimițând-o prin îngerul Său la robul Său Ioan, care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu și despre mărturia lui Isus Cristos, și a spus tot ce a văzut.” – Apocalipsa 1:1, 2
„Eu, Ioan, fratele vostru și părtaș împreună cu voi la necaz, la împărăție și la răbdarea în Isus, mă aflam pe insula numită Patmos, din cauza Cuvântului lui Dumnezeu și din cauza mărturiei lui Isus Cristos.” – Apocalipsa 1:9
„Și când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. Dar El Și-a pus mâna dreaptă peste mine, zicându-mi: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Și Eu țin cheile morții și ale Locuinței Morților.” – Apocalipsa 1:17-18
Să ne rugăm:
Iubite Doamne, vrem să-Ți mulțumim din nou pentru că ne-ai invitat la masa Ta. Am gustat dragostea Ta și am primit viața Ta. Doamne fie ca toți să trăim de acum înainte pentru Tine. Îți mulțumim că ne-ai adunat împreună aici în această dimineață. Pregătește inimile noastre, îndepărtează orice piedică care ar putea fi în noi, orice împotrivire. Doamne ne rugăm ca prin Duhul Tău să vorbești fiecăruia dintre noi. Nu ne lăsa să mergem pe căile noastre, ci ne rugăm să putem merge pe calea Ta, și să-Ți permitem să lucrezi mântuirea Ta deplină, spre lauda slavei Tale. Îți cerem în Numele Tău. Amin!
Duminica trecută am avut părtășie vorbind despre viziune. Ne-am amintit cuvântul lui Dumnezeu care spune că acolo unde nu este nicio viziune, poporul se dezintegrează, poporul se împrăștie, poporul este fără frâu și poporul piere. Există o viziune pe care Dumnezeu a dat-o poporului Său. În Vechiul Testament acea viziune era legea, și ea era cea care unea poporului lui Dumnezeu și-i permitea să fie o mărturie în lume. Dar în Noul Testament, viziunea este Cristos. Și viziunea lui Cristos este cea care unește cu adevărat poporul lui Dumnezeu. Nu numai că ne unește dar ne și ține în frâu. Altfel, fiecare am merge pe căile noastre proprii. Acesta este rezultatul păcatului. Știm ce s-a întâmplat la început, după ce Adam și Eva au păcătuit. Fiind întrebat de Dumnezeu, Adam a dat vina pe Eva. Când Dumnezeu a întrebat-o pe Eva, ea a dat vina pe șarpe. Vedem așadar, că fără viziune, poporul se împrăștie. Fiecare se gândește doar la sine însuși. Viziunea este cea care ne face una, și ne face capabili să mergem mai departe împreună. Viziunea lui Cristos este cea care ne face cu adevărat una. În Biblie se vorbește atât de viziune cât și de viziuni, la plural. La 2 Corinteni 12, Pavel a spus că va vorbi despre viziuni și revelații. Dar oricare ar fi aceste viziuni, toate sunt centrate în Cristos. Deci Cristos Isus este viziunea. În loc să fim preocupați de alte lucruri, noi trebuie să fim preocupați de Cristos. Aceasta ne va face cu adevărat una și ne va face capabili să alergăm înainte înspre țintă.
În această dimineață aș vrea să împărtășesc despre mărturia lui Isus. Cred că ați auzit despre aceste termen, mărturia lui Isus. Mărturia lui Isus este încredințată Bisericii. Biserica este vasul acestei mărturii. Adică, Biserica este menită să-L conțină pe Cristos. Totul privitor la Biserică este Cristos Însuși. Cristos este încorporat în așa măsură în viața celor din poporul lui Dumnezeu, încât totul vorbește despre Cristos. La 1 Corinteni 12:12 scrie: „Trupul este unul, dar are multe mădulare. Deși mădularele sunt multe, totuși este un singur trup. La fel este și Cristosul”. Bineînțeles, când zicem că trupul este unul, înțelegem că se referă la Biserică. Și totuși are multe mădulare, pentru că în Biserică sunt multe mădulare. Dar deși sunt multe mădulare, este un singur trup. De la început până la sfârșit, de la primul până la ultimul creștin, este numai un singur trup. Acesta are însă, multe mădulare, nenumărate, nu știm cu adevărat cât de mulți creștini au format acest trup din primul secol până astăzi. Este un trup imens, dar este un singur trup. Știm, așadar, că vorbește despre Biserică. În mod ciudat, Duhul Sfânt încheie spunând, la fel este și Cristosul. Cu alte cuvinte, nu găsim în trup nimic și pe nimeni în afară de Cristos Însuși.
Îmi amintesc că la o conferință, la începutul anilor 1960 unde fratele Sparks, fratele Fromke și eu eram vorbitorii, la un moment dat am vrut să folosesc o formulă. Știam că fratele Sparks era împotriva formulelor, deoarece credea că orice devine formulă este mort, așa că i-am cerut permisiunea să folosesc o formulă ca ilustrație. Am întrebat „Ce este biserica?”. Este Biserica: tu, el, ea și eu? De exemplu, dacă ar fi doar trei creștini în lume, și i-am alege pe cei mai buni. Eu i-aș alege pe Iacov, Ioan și Petru. Ce este Biserica? Ioan plus Iacov plus Petru egal cu Biserica? Toți au răspuns că nu. Apoi i-am întrebat: Cristos în Iacov plus Cristos în Ioan plus Cristos în Petru este egal cu Biserica? Mulți au dat din cap spunând, da, da, asta este Biserica. Dacă așa stau lucrurile nu este de mirare că Biserica este în așa mari necazuri. De ce? Pentru că Ioan, Iacov, și Petru, voiau toți să fie conducători. Petru voia să fie primul și bineînțeles cei doi frați nu erau nici ei prea departe de el. Vă amintiți cum, în ultimul moment, când Isus mergea la Ierusalim pentru ultima dată. Ucenicii credeau că Isus urma să fie încoronat și fiindcă li se părea că era ultima lor șansă, Iacov și Ioan au chemat-o pe mama lor. Omenește vorbind, ea era mătușa Domnului Isus. Au chemat-o și ea i-a cerut Domnului ceva. Știa că ceea ce voia să ceară nu era ceva de care poți vorbi în public. Așa că i-a spus doar: „Te rog să-mi dai ceva”. Nu a spus ce anume cerea. Cu alte cuvinte, iată aici un cec în alb, semnează-l, și voi scrie eu în el ceea ce doresc. Domnului nostru Isus n-a semnat niciodată un cec în alb, așa că a întrebat-o: „Ce vrei de fapt?”. A trebuit să răspundă: „Fă ca cei doi fii ai mei să stea unul la dreapta Ta și celălalt la stânga Ta”. Când ceilalți ucenici au auzit, au fost foarte indignați, au fost foarte mânioși, pentru că s-au gândit că cei doi frați le-au luat-o înainte. Toți voiau să fie cap, conducătorii. Deci Biserica nu este Cristos în Ioan, plus Cristos în Iacov, plus Cristos în Petru. Pentru că atât timp cât există natura omenească din Petru, din Iacov și din Ioan, omul lor natural, sunt probleme. În cele din urmă am întrebat din nou: „Ce este biserica?”. Cristos în Iacov minus Iacov, plus Cristos în Ioan minus Ioan, plus Cristos în Petru minus Petru este egal cu Biserica. Și toți au spus că așa este. Frați și surori, chiar dacă, în exterior, putem vedea o mulțime de oameni în Biserică, înaintea lui Dumnezeu, El nu ne vede pe niciunul dintre noi, Îl vede numai pe Cristos în fiecare dintre noi. Biserica este Cristosul, Biserica trebuie să-L conțină numai pe Cristos. Biserica n-ar trebui să fie reprezentată de nimeni altcineva, ci de Cristos Însuși. Ea este Cristosul. Nu numai că Biserica este un vas al lui Cristos, ci este de asemenea și mărturia. Poartă mărturia lui Cristos. Care este misiunea Bisericii, care este natura Bisericii, din primele zile și până acum, până la venirea Domnului? Natura Bisericii este Cristos, iar misiunea Bisericii este să poarte mărturia lui Isus. Aceasta este Biserica.
În cuvântul lui Dumnezeu găsim scris că Ioan era în Patmos. Dintre cei doisprezece apostoli, numai Ioan mai era în viață. Era spre sfârșitul primului secol. În zilele lui de bătrânețe, el a slujit bisericilor din Asia Mică. Dar în timp ce slujea acolo, a fost exilat de împăratul roman Domițian pe insula Patmos. Patmos era o insulă mică în Marea Egee. Ioan a fost exilat pentru Cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia lui Isus. Cu siguranță că în ziua Domnului avea un timp de odihnă. Probabil stătea pe o stâncă, cu fața spre Marea Egee, pentru că în zilele senine putea vedea țărmul Asiei Mici, locul unde erau bisericile cărora le-a slujit înainte să fie exilat. Deci, el stătea acolo privind peste mare, gândindu-se la bisericile cărora le-a slujit înainte să fie exilat. Inima lui se gândea la ele, pentru că avea cu adevărat o inimă de păstor. În timp ce făcea acest lucru, a văzut o viziune, viziunea Domnului Înviat. Când Domnul Isus a fost pe pământ, Ioan a fost cel mai apropiat de El. Dintre ucenici, fusese cel mai apropiat de Domnul. A stat sprijinit de pieptul Domnului și i-a pus întrebări. Era foarte apropiat de Domnul. Probabil îl cunoștea pe Domnul mai bine decât oricine altcineva. Dar aici vedem că a văzut o viziune a Domnului în cer. A fost ceva nou pentru el. A auzit un glas, și când s-a întors, a văzut o viziune. A văzut șapte lampadare de aur. Acestea ne sunt interpretate ca fiind bisericile. Fiecare biserică este un lampadar de aur. Sunt de aur și nu conțin nimic altceva. Dintre toate obiectele din Templu sau din Cortul Întâlnirii, lampadarul era singurul făcut din aur curat, nici din lemn, nici din altceva, ci din aur. Aurul vorbește despre natura lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Biserica este făcută din ceea ce este din Dumnezeu și din nimic altceva, nimic omenesc. Fiecare biserică este înaintea lui Dumnezeu un lampadar de aur. Lampadarul nu este ceva pentru sine însuși, ci este făcut cu un scop și anume să înalțe lumina, iar lumina este Cristos. Așadar acest vas care-l înalță pe Cristos, este făcut în întregime din aur, adică este în întregime din Dumnezeu și deloc din sine însuși și Îl înalță pe Cristos ca lumină. Are mărturia lui Isus. Ce este Biserica? Biserica este vasul pentru mărturia lui Isus. Biserica nu trebuie să vorbească despre nicio altă persoană. Biserica trebuie să vorbească numai despre Cristos.
Ioan l-a văzut pe Cristos, ca Mare Preot, umblând în mijlocul celor șapte lampadare de aur. Care este slujba lui Cristos în cer? Știm care a fost slujba Lui cât timp a fost pe pământ. El a fost Apostolul lui Dumnezeu. A fost trimis de Dumnezeu cu o misiune: să realizeze răscumpărarea pentru lume. Și el a împlinit această misiune. Pe cruce, înainte să moară, a spus: „S-a împlinit”. Dar ce face Cristos în cer? Îmi aduc aminte o istorisire. Odată, o doamnă în vârstă a cerut să fie botezată. Pe vremea aceea era obiceiul ca bătrânii să pună întrebări cu privire la credință celor care urmau să fie botezați. Una dintre întrebări a fost: „Ce face Cristos în cer?” Bătrânica a stat câteva momente și apoi a răspuns: „Domnul Isus privește din ceruri la mine, încercând să găsească greșeli în mine”. Bineînțeles, nu a trecut examinarea. Dar ce face Cristos în ceruri? Știm ce a făcut pe pământ, a fost Mântuitorul nostru. Ne-a adus răscumpărarea. Dar ce face în ceruri? El nu moțăie acolo, este la fel de perseverent precum a fost pe pământ. În ceruri, El este Marele nostru Preot ceresc. Slujește Bisericii Lui. Slujește fiecăruia dintre noi, iar pe noi, cei care venim prin El, El ne poate mântui pe deplin. Aceasta face Cristos în ceruri. Așadar, observăm că El slujește bisericilor de pe pământ. Nu ne slujește numai fiecăruia dintre noi în mod individual, ci corporativ, El slujește bisericilor. De aceea a scris șapte scrisori către șapte biserici, iar fiecare scrisoare a început-o cu o revelație despre Sine Însuși. În capitolul 1 găsim întreaga revelație a lui Cristos, dar fiecare scrisoare a început-o cu o descoperire parțială a Lui Însuși. Cu alte cuvinte Cristos este atât de vast, încât nu numai că o persoană nu-L poate conține, dar nici măcar o biserică nu-L poate conține. Este nevoie de toți creștinii, este nevoie de toate bisericile pentru a-L conține pe Cristos. Și fiecare are un lucru aparte care i-a fost încredințat, propria revelație. Așadar, fiecărei biserici îi este dată o revelație specială a lui Cristos. Aceasta este mărturia lui Isus încredințată acelei biserici. Și El slujește bisericii pentru a se asigura că această mărturie este păstrată. Sau exprimat altfel: Se va putea regăsi pe Sine în acea biserică sau va găsi multe lucruri, dar nu pe Sine Însuși? Acesta este scopul viziunii din capitolul 1. Ce s-a întâmplat cu Ioan când a văzut această viziune, care a fost reacția lui? A căzut ca mort. El, care L-a cunoscut pe Cristos atât de bine, care L-a slujit pe Cristos atât de bine, a căzut ca mort când a văzut această viziunea a lui Cristos în cer, ca Slujitor slujind bisericilor Lui. Cu alte cuvinte, a realizat ce slabă slujire a făcut el pentru biserici.
Frați și surori, care este mărturia lui Isus? Când Cristos a fost pe pământ, cerurile s-au deschis și un glas a venit de la Dumnezeu: „Acesta este Fiul meu preaiubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea”. Acest lucru s-a întâmplat de trei ori, o dată la botezul Lui, o dată pe muntele schimbării la față, când a adăugat, „de El să ascultați” și o dată în Ioan 12, când Domnul nostru Isus a spus „Glorifică-Te pe Tine”, iar Tatăl a răspuns, „M-am glorificat, și voi continua să mă glorific”. Tatăl a depus mărturie pentru Fiul Lui. „Aceasta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea, de El să ascultați”. Aceasta este mărturia Tatălui. Și de asemenea, întreaga Biblie mărturisește despre Domnul nostru Isus Cristos. În Ioan capitolul 5, Domnul Isus spune: „voi cercetați scripturile”, adică Vechiul Testament, „și credeți că în ele găsiți viața veșnică, dar ele mărturisesc despre mine”. Cu alte cuvinte, întregul Vechi Testament poartă mărturia lui Isus. Vă amintiți de asemenea că după învierea Lui, în Luca 24, Isus i-a întâlnit pe cei doi ucenici care plecau din Ierusalim spre Emaus. Aceștia erau foarte dezamăgiți pentru că Cristos a fost răstignit. Apoi le-au auzit pe femei spunând că Cristos a înviat, dar n-au putut crede. Erau atât de dezamăgiți, încât au părăsit Ierusalimul și mergeau spre Emaus. Domnul nostru Isus a mers împreună cu ei, le-a explicat și le-a arătat cum Vechiul Testament depune mărturie despre El. În timp ce Domnul nostru făcea acest lucru, Biblia spune că inimele lor erau foarte încălzite de cuvânt, erau atinse. Apoi din nou, a venit la ucenicii care stătea închiși în casă de teamă, iar Domnul le-a apărut și le-a explicat cum cele cinci cărți ale lui Moise, profeții și psalmii, vorbeau despre El. Ce este Biblia? Biblia este mărturia lui Isus. Citind Biblia îl vedem pe Isus.
Domnul nostru însuși a mărturisit cu privire la Sine însuși. La Apocalipsa 1:17, 18, i-a spus lui Ioan, „Nu te teme, Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă. Cel viu”. Acest lucru vorbește despre divinitatea lui. El este Dumnezeu. Eu sunt Cel dintâi și eu sunt Cel de pe urmă, Cel viu. Frați și surori, ce înseamnă pentru noi faptul că El este Cel dintâi? Este El Cel dintâi în viețile noastre? Ce înseamnă că El este Cel de pe urmă? Este El Cel de pe urmă pentru noi? El este ținta spre care alergăm. El este Cel viu. Este El viața noastră? Este El totul pentru noi? A mai spus: „am fost mort”, asta vorbește despre umanitatea lui, când a venit în această lume și a murit în locul nostru. „Și iată că trăiesc în vecii vecilor”. Aceasta este învierea Lui. El trăiește veșnic, și nu numai atât, a spus că El are „cheile morții și ale Locuinței Morților”. A învins. El are cheile acum. Frați și surori, acesta este Cristos pentru noi. Aceasta este mărturia lui Isus pentru noi. Ce mărturisim noi? Mărturisim că El este Cel dintâi și Cel de pe urmă. Că El este Cel viu. Că a murit, dar iată că trăiește în vecii vecilor și are cheile morții și ale Locuinței Morților. Aceasta este mărturia noastră. Așadar, în puține cuvinte, ce este mărturia lui Isus? Ne mărturisește că El este Dumnezeu și este om. Este Dumnezeul nostru, este Mântuitorul nostru, este Viața noastră și este Victoria noastră. Cu alte cuvinte, despre aceasta poartă Biserica mărturie. Aceasta este mărturia lui Isus.
Și pentru că aceasta este mărturia lui Isus, descoperim că este foarte contestată de dușmanul lui Dumnezeu. Între Dumnezeu și Satan este un fel de întrecere având ca miză Biserica. Biserica este în mijloc. Bineînțeles, Biserica stă de partea lui Cristos și acesta este motivul pentru care este persecutată. Ioan a fost exilat pe acea insulă pentru Cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia lui Isus. Pe parcursul secolelor, citind istoria Bisericii, veți vedea cum aceasta a fost persecutată și atacată de dușmanul lui Dumnezeu. În timpul celui de-al doilea și de-al treilea secol, Imperiul Roman a pornit zece valuri de prigoniri împotriva bisericii, dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, datorită persecuțiilor biserica a fost revigorată. Cred că ați auzit de mărturiile din timpul acestor secole. Foxe a scris o carte despre istoriile martirilor. În timpul celui de-al doilea secol, unul dintre aceștia a fost Policarp, episcopul Smirnei. Acesta era un om în vârstă, credincios Domnului. Unii frați și surori l-au sfătuit să părăsească orașul pentru a evita atacul Imperiului Roman. A ascultat, dar a fost descoperit de soldații romani, care au venit să-l ia. A deschis ușa, i-a invitat înăuntru, le-a pregătit masa ca să mănânce, și a cerut permisiunea să i se dea o oră să se roage. Așa că a mers în camera lui și s-a rugat timp de două ore. După ce a terminat, le-a permis acelor oameni să-l ia. Când l-au adus în fața proconslului, acesta, știind că Policarp era în vârstă, a încercat să-l convingă să ardă tămâie Cezarului și astfel să fie liber. Policarp a răspuns: „I-am slujit Domnului optzeci și șase de ani și El a fost bun cu mine, cum aș putea să mă lepăd de El?” Urma să fie ars, dar când au aprins focul, în mod ciudat flăcările nu-l atingeau, așa că, în cele din urmă, un soldat l-a străpuns cu o suliță și a murit. Cred că ați auzit și de o soră, în cel de-al treilea secol. Avea un copil, nu fusese încă botezată, dar se încredea în Domnul. A fost dusă în închisoare și a fost botezată pe când era acolo. Tatăl ei în vârstă a implorat-o să se lepede de Domnul, dar ea a rezistat și în cele din urmă a fost ucisă de animale și de sulițele și de săbiile gladiatorilor.
Am auzit aceste istorisiri. Astfel de lucruri s-au întâmplat în toată lumea, pe parcursul secolelor, chiar și în timpul meu, în China. Într-o zi, peste o mie de frați și surori din toată China au fost arestați. Cei din Shanghai, unde eram eu înainte, conlucrătorii mei și bătrânii, au fost luați și duși într-o sală de conferințe. Observați subtilitatea dușmanului, li s-a spus că vor fi eliberați dacă vor spune un lucru: că Watchman Nee avea greșeli. Cine nu are greșeli? Bineînțeles că fratele nostru avea greșeli, la fel ca noi toți. Dar au folosit asta pentru a aduce diviziune în poporul lui Dumnezeu. Atunci când spui că cineva are greșeli, de fapt, credința ta începe să se clatine. Cei din familia unuia dintre conlucrătorii mei de acolo, un medic, care era de asemenea și prezbiter și care era slab în trup, au venit și l-au rugat, spunând: „Spune că Watchman Nee are greșeli. Acest lucru este adevărat, nu minți. De ce nu spui asta și apoi poți veni acasă?”. Știți ce le-a răspuns? „Știu că Watchman Nee are greșeli, dar Dumnezeu nu mi-a cerut să spun acest lucru”. Așa că a refuzat. A fost închis în închisoare și în scurt timp a murit. Fratele nostru, Watchman Nee a fost închis timp de douăzeci de ani. A fost condamnat la cincisprezece ani, dar după ce aceștia au trecut, pentru că nu a renunțat la credința lui, i s-au mai adăugat încă cinci ani. Era într-un lagăr de muncă, și când s-au împlinit cei douăzeci de ani, trebuia să fie eliberat, dar a murit pentru credința lui. Frați și surori, în această lume are loc un conflict, un conflict între Dumnezeu și Satan, iar Biserica este ținta. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, deseori El a folosit persecuțiile pentru a-Și revigora Biserica.
Frați și surori, din ce în ce mai mult, noi cei din această țară începem să realizăm că este dificil dacă vrem să-I fim credincioși Domnului. Trebuie să suferim pentru acest lucru. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, deseori, prin persecuții, Biserica este readusă la viață. Frați și surori, mulți au depus mărturie pentru mărturia lui Isus în trecut și datorită credincioșiei lor în aceasta au suferit pentru mărturia lor. Acum noi, cei care trăim la sfârșitul acestui veac, trebuie să fim pregătiți pentru aceste lucruri. Pare ciudat că Biserica are nevoie de persecuți pentru a fi curățită. De ce nu poate fi curățită fără persecuție? Vreau să mă întreb pe mine însumi și pe voi frați și surori: unde suntem noi în ce privește mărturia lui Isus? Dacă suntem credincioși, vom fi persecutați, dar dacă nu suntem credincioși, nu e de mirare că lumea ne primește cu brațele deschise.
În final, aș vrea să vă relatez o întâmplare, un vis al lui A.J. Gordon. Acesta a fost un mare slujitor al Domnului în Noua Anglie. A trăit puțin înaintea vremii mele. De fapt, când fratele Sparks a venit în această țară, acela a fost unul dintre locurile pe care a vrut să le viziteze. A.J. Gordon era păstorul unei biserici mari din Boston. Într-o noapte a avut un vis. A văzut biserica, care era adunată laolaltă și el era la amvon așteptând să predice. Locul era aproape plin. Apoi a văzut că ușierul a adus un om și l-a pus în față. Cumva, atenția i-a fost atrasă de acel om. În timp ce predica, ochii îi erau asupra acelui om și se întreba: Cine este omul acesta? Va aproba el predicarea mea? Ce crede despre orga noastră cu tuburi? Ce părere are despre corul nostru? Înainte să termine predica, a decis că trebuie să vorbească cu acel om. Știți acest obicei ca după terminarea întâlnirii păstorul să meargă la ieșire și să-i salute pe cei care pleacă. Așa că după ce a terminat de predicat, a încercat să ajungă la ușă cât de repede a putut, dar acel om plecase deja. L-a întrebat pe ușier cine a fost, iar acesta i-a răspuns, „Nu-L cunoști? Este Isus.” Știți ce s-a întâmplat? Orga cu tuburi a fost îndepărtată. Corul a plecat. Totul a început să se schimbe și el a fost folosit mult de Domnul. Frați și surori, dacă Isus ne-ar vizita… N-ar trebui să spun dacă ne-ar vizita, ar trebui să fie aici. Dacă nu este aici, vai nouă! Ce s-ar întâmpla cu noi, dacă El ar fi aici în această dimineață? Putem continua pe calea noastră? Ar fi mari schimbări în viețile noastre și în viața noastră împreună? Frați și surori, aceasta nu este o presupunere! Când ne adunăm în jurul mesei pentru a ne aminti de Domnul, credeți că Domnul nu este aici? Dacă El este aici, putem veni la masa Domnului în modul în care am venit astăzi? Ce va gândi El despre noi? Cred că va fi o mare schimbare. Aceasta este realitatea, aceasta este realitatea spirituală. Nu este o ipoteză, Domnul ar trebui să fie aici. Dacă nu este aici, de ce ne adunăm împreună? Venim aici să ne închinăm Lui. Venim aici să ne exprimăm aprecierea pentru El. Venim aici să-L onorăm. Venim aici să-L înălțăm. Nu ne adunăm împreună de dragul nostru. Nu este o întâlnire socială, este o părtășie. Iubiți frați și surori, cred că sunt multe lucruri la care trebuie să medităm. Domnul vine curând, nu știm de câte ori ne vom mai întâlni! Așadar să fim reali înaintea Lui.
Să ne rugăm.
Iubite Doamne, Te lăudăm și Îți mulțumim pentru că Tu ești real. Mărturia Ta este reală. Este plăcerea Ta să fii împreună cu poporul Tău și este plăcerea Ta să vezi că poporul Tău Te reflectă pe Tine și nimic altceva. Oh, Doamne, fă ca acest lucru să fie așa. Ne încredințăm pe noi înșine Ție și strigăm către Tine, Doamne, ca mărturia lui Isus să fie păstrată aici, în Richmond, pentru slava Ta, în Numele Tău, Amin.