„Cine are urechi să asculte ceea ce Duhul zice bisericilor: Celui care va birui îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu.” – Apocalipsa 2:7
Acest lucru este repetat de șapte ori în capitolele 2 și 3.
„Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor, și nu și-au iubit viața chiar până la moarte.” – Apocalipsa 12:11
Să ne rugăm:
Iubite Doamne, continuând să stăm în prezența Ta, vrem să ne deschidem inimile față de Tine și să spunem: Doamne ai ce ceva să ne spui? Vorbește, robii Tăi ascultă, în numele Tău. Amin.
La un moment dat, fratele Sparks i-a pus fratelui Nee o întrebare: Care este lucrul din Biblie care este cel mai greu de împlinit? Fratele nostru Nee a răspuns acestei întrebări prin versetul 27 de la Efeseni 5: „ca s-o înfățișeze înaintea Sa ca o Biserică glorioasă, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără vină”. Potrivit fratelui nostru, acesta este lucrul cel mai greu de împlinit. Adică, Biserica să fie înfățișată înaintea Domnului glorioasă, neavând nicio pată, nicio zbârcitură și nimic de felul acesta, ci sfântă și fără vină. Frați și surori, privind la Biserică astăzi, privind la noi înșine, privind în jurul nostru, cu cât ne gândim mai mult la ce ar trebui să fie Biserica, cu atât vedem că acest lucru pare pare tot mai imposibil. Biserica are un trecut minunat, dar astăzi, privind în jur, privind la noi înșine, se naște această întrebare: cum va putea vreodată, Biserica lui Dumnezeu să-I fie prezentată lui Cristos, ca Mireasa Lui, sfântă, fără vină, neavând pată, zbârcitură, sau altceva de felul acesta? Omenește vorbind, pare imposibil. Dar iubiți frați și surori, cu Dumnezeu nimic nu este imposibil. Cel ce a făcut promisiunea, o va împlini. Dar cum?
Apostolul Pavel a fost folosit de Dumnezeu să scrie șapte scrisori către șapte biserici. La fel, apostolul Ioan a fost folosit de Dumnezeu să scrie șapte scrisori către șapte biserici. Comparând aceste grupuri de șapte biserici, observăm că atunci când Pavel a scris scrisorile către cele șapte biserici, în ciuda faptului că erau multe probleme, chiar erori în unele biserici, totuși, acestea erau considerate normale, la acea vreme. De ce? Pentru că a amintit, de exemplu în Filipeni, de bătrâni și de diaconi. Așadar observăm că în acea vreme bisericile erau considerate a fi normale, chiar dacă erau probleme. Și, cum am spus de multe ori, problemele pot fi binecuvântări dacă sunt rezolvate corect. Când citim cele șapte scrisori trimise prin Ioan, observăm că în ele nu se face nicio referire la bătrâni sau la diaconi. Sunt amintiți doar îngerii din anumite biserici. Desigur, știm că sunt două tipuri de îngeri, cerești și pământești. Nu ne putem gândi că Domnul nostru Isus a scris îngerilor cerești despre biserica de pe pământ. Așadar, trebuie ca îngerii menționați aici să-i reprezinte pe mesagerii pământești. Credem însă că este o exprimare colectivă. Nu se mai face referire la bătrâni, nu se mai face referire la diaconi. Toate aceste forme de organizare par să fii dispărut. Scrisorile sunt adresate îngerilor, adică celor responsabili spiritual de starea spirituală a fiecărei biserici. Este o mare diferență între aceste două grupuri de biserici.
De asemenea, putem observa că fiecare din cele șapte scrisori scrise celor șapte biserici din Asia Mică este încheiată cu o chemare. Și chemarea este personală, „cine are urechi să asculte ceea ce Duhul zice bisericilor”. Cu alte cuvinte, observăm că Dumnezeu are o strategie. El are o strategie pentru a-Și duce la îndeplinire promisiunea. Și va face acest lucru prin biruitori. Când majoritatea celor din popor par să fi eșuat spiritual, Dumnezeu va ridica biruitori, o minoritate, oameni puțini, care vor rămâne credincioși Domnului și vor păstra mărturia lui Isus în timpul lor. De fapt, această strategie a lui Dumnezeu nu este deloc nouă, în Vechiul Testament este aplicat același principiu, chiar dacă sub un nume diferit. În loc de biruitori, termenul folosit este rămășița. Copii lui Israel au fost chemați de Dumnezeu să poarte mărturia Lui, însă au eșuat. Au fost duși în captivitate în Babilon, Ierusalimul a fost distrus, Templul a fost distrus, nu mai era nicio mărturie a lui Dumnezeu pe pământ. Când citim, de exemplu, cartea Daniel, observăm că Dumnezeu era numit Dumnezeu al cerurilor, dar nu mai era numit Dumnezeu al cerurilor și al pământului. De ce? Pentru că nu avea nicio mărturie pe acest pământ. Israel nu a împlinit gândul lui Dumnezeu. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, după șaptezeci de ani de captivitate în Babilon, Dumnezeu a stârnit inimile unei rămășițe. Din păcate, majoritatea evreilor din captivitate au rămas în Babilon. De ce? Pentru că în timpul celor șaptezeci de ani au fost tratați bine, au putut să-și zidească propriile case, au putut să-și întemeieze afaceri, așa că o duceau bine în țara captivității. Nu aveau nicio dorință să plece și să se întoarcă în Ierusalim, care era în ruine. Să se întoarcă și să rezidească Templul, ca mărturia lui Dumnezeu să poată fi pe pământ. Nu, nu aveau această dorință. Trăiau pentru ei înșiși și erau destul de mulțumiți. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, duhurile unei rămășițe au fost stârnite de Dumnezeu. Erau puțini, prin comparație cu primii, dar au fost gata să meargă înapoi în Ierusalim, într-o țară aflată în ruine, cu un singur scop: să rezidească Templul, casa lui Dumnezeu. Și astfel Dumnezeu să aibă o mărturie pe pământ. Acesta a fost principiul rămășiței. Când ajungem în Noul Testament, observăm că acum este principiul biruitorilor. Aceste două principii sunt de fapt unul și același lucru.
Frați și surori, noi trăim chiar la sfârșitul acestei epoci. Această epocă a harului a început la prima venire a Domnului Isus și se va încheia la cea de-a doua Lui venire, căci atunci va instaura epoca împărăției, mileniul, împărăția de o mie de ani, când El va domni pe acest pământ. Noi trăim spre sfârșitul acestei epoci. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, pe parcursul veacurilor, vedem că Dumnezeu a avut biruitorii Lui. De exemplu, aceste biserici, din Apocalipsa capitolele 2 și 3, au existat la sfârșitul primului secol. Și chiar dintre ele, numai două erau fără vină, pe celelalte cinci Domnul le-a chemat să se pocăiască. Chiar și bisericii din Filadelfia, deși pare o biserică învingătoare, Domnul i-a spus: „Fii credincioasă până la sfârșit, ca să nu-ți pierzi cununa”. Cu alte cuvinte, ca biserică, ei erau biruitori și totuși este posibil ca unii să-și piardă cununa. Într-un anumit sens, a fi biruitor este ceva foarte individual. Trebuie să fim în mod individual responsabili, să fim ori biruitori, ori biruiți.
Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, în toate bisericile din Apocalipsa capitolele 2 și 3 au existat biruitori, indiferent de starea acestor biserici. Biruitorii sunt, de fapt, cei care au fost credincioși viziunii pe care Dumnezeu le-a dat-o. Așadar, capitolele 2 și 3 din Apocalipsa ne vorbesc despre biruitorii de la sfârșitul primului secol. Apoi ajungem la Apocalipsa 7:9-17, unde citim despre o mare mulțime, pe care nimeni n-o putea număra, din orice neam, seminție, popor și limbă, stând în picioare înaintea tronului și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, și având ramuri de finic în mâini. Aceștia sunt biruitorii de pe parcursul veacurilor. Noi suntem acum în secolul douăzeci și unu, însă aceștia îi reprezintă pe biruitorii de pe parcursul secolelor. Din secolul al doilea până în secolul douăzeci. Prin urmare, deși ne gândim întotdeauna că biruitorii sunt o minoritate, vedem că sunt o mulțime care nu poate fi numărată. Cu alte cuvinte, pe parcursul secolelor, indiferent care a fost starea generală a bisericii, mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, au fost din aceia care i-au fost credincioși lui Dumnezeu. Aceștia sunt biruitorii de peste veacuri. Ei stăteau în picioare înaintea Domnului strigând cu glas tare, „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe tron, și a Mielului”. Iar în versetul 14 scrie: „Și el mi-a zis: Aceștia sunt cei care vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului”. Expresia „necazul cel mare” folosită aici este un termen general, nu este necazul cel mare de trei ani și jumătate, pentru că pe parcursul secolelor, Biserica a trecut printr-un mare necaz. De ce? Din cauză că Biserica ar trebui să fie instrumentul lui Dumnezeu, a devenit ținta vrăjmașului Lui. De aceea, pe parcursul secolelor, vrăjmașul a folosit tot felul de mijloace pentru a distruge mărturia Bisericii. Uneori a folosit persecuția, alteori a folosit bunăvoința. Dar fie prin bunăvoință fie prin persecuție, în spatele acestor lucruri este tactica vrăjmașului, care încearcă să distrugă Biserica și să o împiedice să fie purtătoarea mărturiei lui Dumnezeu, a lui Isus. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, descoperim că pe parcursul secolelor au existat biruitori, care au ieșit din necazuri, care și-au spălat hainele, le-au albit în sângele Mielului. Biruitorii de pe parcursul veacurilor.
Apoi, în capitolul 12 apare o altă viziune. Este viziunea unei femei învăluită în soare, cu luna sub picioare și cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. Ea era însărcinată, țipa în durerile nașterii, și avea un mare chin ca să nască. Aceasta este o viziune a zilelor din urmă. Găsim aici o femeie, care reprezintă biserica din vremea de pe urmă. Ea este îmbrăcată cu soarele, adică îi aparține lui Dumnezeu. Are luna sub picioare, adică are sub picioare legea. Este încununată cu douăsprezece stele, care se referă la perioada patriarhilor. Așadar, aceasta este biserica de pe parcursul veacurilor. Și vedem că era în travaliu pentru a da naștere la un copil de parte bărbătească. Aceasta este starea Bisericii în vremurile din urmă. Apoi, este o altă viziune, a unui balaur cu șapte capete și zece coarne, care trăgea după el a treia parte a stelelor cerului. Acel balaur îl reprezintă pe Satan, care a tras după el a treia parte din îngeri, pentru a se răzvrăti împotriva lui Dumnezeu. Și balaurul a stat înaintea femeii, dar în mod ciudat, nu era interesat de femeie. De ce? Pentru că într-un anumit sens, femeia era deja în mâna lui. Femeia pierduse mărturia. Balaurul era interesat însă de pântecele ei. Femeia era în durerile nașterii. Frați și surori, aceasta este înțelepciunea lui Dumnezeu. Chiar când Dumnezeu îi permite Bisericii să treacă prin suferințe, prin dureri, prin travaliu, acestea au ca scop nașterea unui copil de parte bărbătească. Așadar, înspre sfârșitul acestei epoci, vor fi încă persecuții, dar obiectivul balaurului nu mai este femeia, ci este copilul de parte bărbătească. Desigur că există diferite interpretări. Unii cred că Cristos este copilul de parte bărbătească. Vrăjmașul a încercat să-l înghită pe Cristos atunci când Acesta s-a născut, dar noi știm cu toții cum l-a protejat Dumnezeu. În mod ciudat, vedem că atunci când copilul de parte bărbătească a fost născut, n-a trăit pe pământ. Imediat după nașterea lui, a fost răpit în al treilea cer, la tron. Lucrul acesta nu i s-a întâmplat lui Cristos, pentru că Domnul nostru Isus a petrecut treizeci și trei de ani pe pământ. Așadar, cel mai probabil, acest copil de parte bărbătească îi reprezintă pe biruitorii de la sfârșitul acestei epoci, biruitorii de dinainte de a doua venire a Domnului. Satan știa că nașterea acestui copil de parte bărbătească îi va aduce sfârșitul. De aceea era așa de interesat și căuta să-l devoreze imediat ce se va naște. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, când copilul de parte bărbătească s-a născut, a fost răpit imediat, după cum spune Biblia, la tron, la Dumnezeu. Citind în continuare, în versetele 10 și 11 observăm că acest copil de parte bărbătească este un termen colectiv. Nu reprezintă o singură persoană, pentru că Biblia folosește cuvântul „ei”, „ei au biruit”. Cu alte cuvinte, copilul de parte bărbătească îi reprezintă pe biruitorii de la a doua venire a Domnului. De ce? Ce s-a întâmplat imediat ce acest copil a fost răpit la tron? A pornit un război în văzduh. Ca și cum acest copil de parte bărbătească, biruitorii de la sfârșitul acestei epoci vor fi cei care-L voi întâmpina pe Domnul la a doua Lui venire. Știm unde este cartierul general al lui Satan: în văzduh. Dar acest copil de parte bărbătească este capabil să-și croiască drum prin văzduh pentru a ajunge la tron. Aceasta vorbește de biruință. Ei l-au biruit pe Satan în viețile lor. Și din acest motiv au fost răpiți la tron.
Când citim asta, nu putem să nu ne gândim la ceea ce Domnul nostru Isus a spus la Matei 24. A spus că la venirea Lui, se va întâmpla ceva. A spus că două femei vor măcina, una va fi luată și una va fi lăsată, doi vor lucra la câmp, unul va fi luat și unul va fi lăsat, doi vor dormi, unul va fi luat și unul va fi lăsat. Ce înseamnă acest lucru? Ce anume ne spune că Domnul va veni din nou, la a doua Lui venire? Acesta este semnul. Dintr-o dată, de pe întregul pământ, unii creștini vor dispărea. Aici nu sunt șase oameni, ci tot câte doi. Aceștia doi îi reprezintă pe creștinii care trăiesc în vremea venirii Domnului. Vorbește despre noi, pentru că noi trăim spre sfârșitul acestei epoci. De ce doi și nu doisprezece, pentru că doisprezece este numărul Bisericii, un număr complet? Pentru că în capitolul 25 le găsim pe cele zece fecioare. Acestea vorbesc despre creștinii care au murit pe parcursul veacurilor, iar aceștia doi îi reprezintă pe creștinii care vor fi în viață când Domnul va veni. De ce a folosit toate aceste ilustrații diferite? Pentru că pământul este rotund. În unele locuri este dimineață, în alte locuri, în același moment, este prânz, iar în alte locuri este noapte, de aceea cei doi dorm.
Frați și surori, lucrul important este acesta. Biblia nu vorbește despre nicio diferență dintre cei doi. În exterior, ei fac același lucru, macină, lucrează la câmp, chiar dorm. Dar Domnul știe cine este al Lui. Domnul știe cine-L așteaptă. Domnul știe cine se roagă, veghează și așteaptă, pregătit pentru revenirea Lui. Domnul știe. Noi privim la înfățișarea exterioară, care este la fel, dar Domnul cunoaște ce este înăuntru. Prin urmare, când va veni chemarea, numai cei care Îi pot răspunde Domnului vor fi răpiți, dar aceia care nu îi răspund Domnul vor fi lăsați în urmă în necazul cel mare. De aceea găsim în promisiunea făcută bisericii din Filadelfia, că atunci când necazul va veni asupra întregii lumi, ei voi fi răpiți. Nu vor fi acolo. Scăpați de ceasul necazului cel mare. Pentru că au biruit, acești oameni care au fost răpiți, pot să-și croiască drum prin cartierul general al lui Satan și să ajungă la tron, pentru a fi cei care-L vor întâmpina pe Domnul la venirea Lui.
Ce se întâmplă imediat după ce ei sunt răpiți? În capitolul 12 ni se spune că va fi un război în văzduh. Mihail și îngerii lui se va lupta cu Satan și îngerii lui. Iar rezultatul va fi că Satan și îngerii lui vor fi aruncați pe pământ. Cu alte cuvinte, văzduhul va fi curățat. De ce trebuie curățat văzduhul? Pentru că Domnul Isus se va coborî de la tron, împreună cu biruitorii, în văzduh. Acesta este motivul. Așadar acesta este motivul pentru care acei creștini care n-au fost pregătiți, care n-au fost gata, care au fost biruiți în loc să biruie, trebuie să treacă prin necazul cel mare. Dar rețineți, chiar dacă trebuie să treacă prin necazul cel mare, acesta este îndurarea lui Dumnezeu. De ce? Pentru că Dumnezeu le mai dă o șansă. Necazul cel mare ar trebui să-i trezească pe toți cei care trec prin el. De aceea vor exista biruitori care vor ieși din necazul cel mare și ei vor domni împreună cu Cristos. Acest lucru îl găsim în capitolul 15. În acest capitol, Ioan a văzut încă un semn și a spus: „Am văzut în cer un alt semn mare și minunat: șapte îngeri care aveau șapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a sfârșit mânia lui Dumnezeu. Și am văzut ceva ca o mare de sticlă amestecată cu foc; și pe biruitorii fiarei, ai chipului și ai numărului numelui ei, stând pe marea de sticlă, având harfele lui Dumnezeu.” Aceștia sunt biruitorii din necazul cel mare. Aceasta este îndurarea lui Dumnezeu. El ne dă șansă după șansă. De ce? Pentru că inima Lui dorește ca noi să fim biruitori și nu biruiți. Deci cei din capitolul 15 vor fi biruitorii din timpul necazului cel mare.
Apoi ajungem în capitolul 19, unde este descris ospățul de nuntă al Mielului. Și soția Lui s-a pregătit. E interesant că Biblia nu numai că începe cu o nuntă, în Geneza 2, ci se și încheie cu o nuntă. Dar, în mod ciudat, la sfârșitul cărții Apocalipsa sunt două nunți ale Mielului. Una în capitolul 19 și cealaltă în capitolele 21 și 22. În capitolul 19 scrie: „Am auzit ca un glas de mulțime mare, ca vuietul unor ape multe, ca sunetul unor tunete puternice, zicând: Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, domnește. Să ne bucurăm și să ne veselim și să-I dăm glorie, căci a venit nunta Mielului și soția Lui s-a pregătit! Și i s-a dat să se îmbrace cu in subțire, strălucitor și curat, fiindcă inul subțire reprezintă dreptățile sfinților”. Așadar, în Apocalipsa 19 se vorbește despre o nuntă a Mielului. Dar apoi, din nou, în capitolele 21 și 22 găsim o altă nuntă. „Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou, …, am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea cea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru soțul ei.” De ce două nunți? Care este diferența între ele? Sunt unul și același lucru? Dacă citiți cu atenție, veți observa că perioada dintre aceste două nunți este de o mie de ani. În capitolul 19 este nunta Mielului de la începutul mileniului, iar capitolul 21 și 22 descrie nunta Mielului în veșnicia care va veni. Cu alte cuvinte cei o mie de ani s-au încheiat și începe veșnicia. Dacă citiți cu atenție, veți observa că este o diferență între cele două nunți. Cine este mireasa în capitolul 19? Aceasta nu este reprezentată de toată biserica, ci este formată doar din biruitorii de peste veacuri. De unde știm? Pentru că este descrisă, ca fiind: „îmbrăcată în in subțire, strălucitor și curat, fiindcă inul subțire reprezintă dreptățile sfinților”. Cu alte cuvinte, noi, cei care credem în Domnul Isus, suntem, cu toții, îmbrăcați cu Cristos, care este dreptatea noastră. Dar peste această îmbrăcăminte, care ne permite să stăm înainte lui Dumnezeu, va fi o altă haină, o îmbrăcăminte de nuntă, care este formată din dreptățile sfinților. Îmbrăcămintea de bază a creștinului este dreptatea lui Cristos; Cristos, dreptatea noastră. Dar haina de nuntă este alcătuită din dreptățile sfinților. Cu alte cuvinte, după ce am fost îmbrăcați cu Cristos ar trebui să permitem vieții Lui să trăiască în și prin noi, în viețile noastre zilnice. Iar din aceasta vor rezulta dreptățile sfinților. Când citim psalmul 45, vedem că mireasa, regina, era îmbrăcată cu două haine, una de aur și una de in. Cea de aur Îl reprezintă pe Cristos, dreptatea noastră, iar cea de in reprezintă ceea ce Duhul Sfânt a lucrat în viețile noastre, țesătură cu țesătură, până când devine o haină de nuntă. Avem noi dreptățile sfinților? Este dreptatea lui Cristos trăită în afară, prin noi? Aici, în capitolul 19 din Apocalipsa, vedem că înaintea mileniului este o nuntă. Cu alte cuvinte ea este la începutul mileniului și nu știm cât va dura. Poate o mie de ani. De aceea cele cinci fecioare nechibzuite n-au putut intra la ospățul de nuntă. Au rămas în întuneric.
Dar, frați și surori, Dumnezeu nu dă greș niciodată. Noi putem da greș, dar El nu dă greș niciodată. Odată ce ne-a mântuit, El ne va mântui pe deplin. Acest lucru îl găsim în Romani: pe cei pe care i-a predestinat, i-a chemat, pe cei pe care i-a chemat, i-a îndreptățit, pe cei pe care i-a îndreptățit, i-a glorificat. Cu alte cuvinte, când mâinile lui Dumnezeu vin asupra ta, mulțumiri fie aduse Lui, este pentru a te duce la desăvârșire. El nu va lăsa nimic neîmplinit. Dacă cooperezi, se va realiza mai curând. Dacă nu, mai devreme sau mai târziu, vei fi desăvârșit prin harul Lui. Dar, este posibil ca în timpul împărăției de o mie de ani să fii în întuneric, adică să fii disciplinat. Dacă nu ești disciplinat astăzi, vei fi disciplinat în timpul mileniului. De ce? Pentru că El vrea să fii ca El. Așadar, în cele din urmă, citind Apocalipsa 21 și 22, vedem că acolo este încununarea întregii lucrări minunate a lui Dumnezeu, atât din Vechiul cât și din Noul Testament. Pentru că temeliile sunt temeliile celor doisprezece apostoli – Noul Testament – dar porțile sunt numele celor douăsprezece seminții ale lui Israel. Cu alte cuvinte, aceasta este încununarea întregii lucrări a lui Dumnezeu. Și fiecare va fi un împărat, văzând necurmat fața Domnului nostru.
Dar frați și surori, acest lucru va fi în viitor, cum rămâne cu prezentul? Noi încă trăim. Suntem în pragul acelei răpiri. Suntem pregătiți? Suntem gata? Nimeni nu știe cine este gata, numai Dumnezeu știe. Dar cum putem fi gata? Cum putem trăi o viață de biruință? Secretul este dat în Apocalipsa 12:11: „Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor, și nu și-au iubit viața chiar până la moarte”. Acesta este secretul. Cum îl putem birui pe Satan în viețile noastre?
Numărul unu, prin sângele Mielului. Frați și surori, să nu vă gândiți că am avut nevoie de sângele Mielului doar atunci când am fost mântuiți. Sângele Mielului este cel care ne-a mântuit. Dar aici vedem că sângele Mielului este necesar pentru întreaga durată a vieții noastre. Cât de mult avem nevoie de sângele Lui în fiecare zi, în fiecare moment. Cu cât ești mai aproape de Domnul, cu atât realizezi mai mult că ai nevoie de sânge. Chiar și lacrimile pocăinței noastre au nevoie de sângele Lui. Niciodată nu vom ajunge la un moment în care să nu avem nevoie de sângele Mielului. Nicinunul nu este perfect. Cu toții avem eșecurile noastre, imperfecțiunile noastre, iar Domnul ne atrage să fim ca El și singurul mod de a ajunge acolo este sângele Mielului. Avem nevoie tot timpul de curățarea lui.
Numărul doi, prin cuvântul mărturiei lor. Ei au o mărturie. Care este mărturia lor? Este mărturia lui Isus. Cu alte cuvinte, ei pot purta mărturia lui Isus, ei pot rosti cuvântul acestei mărturii. Pot rosti cuvântul, Isus este Domnul. Și când îl rostesc, acest cuvânt este puternic, funcționează și-l învinge pe dușman. Vă amintiți relatarea din Faptele Apostolilor capitolul 18, când Pavel era în Efes. Erau acolo șapte fii ai marelui preot evreu Sceva. Erau exorciști, încercau să alunge demonii din oameni. Când au văzut că Pavel avea așa mare succes în Numele Domnului Isus, alungând demonii, doi dintre ei eu încercat să folosească această formulă (ei credeau că este o formulă). Așa că au spus, „prin Isus, pe care îl predică Pavel vă poruncesc vouă, demonilor să plecați”. Dar aceștia au răspuns, „Pe Isus Îl cunoaștem, de Pavel am auzit, dar voi cine sunteți?” Și demonul i-a bătut pe doi dintre ei, și au fugit dezbrăcați și răniți. Frați și surori, cuvântul mărturiei este real. Dacă nu ai realitatea din spatele lui, nu funcționează. Dar dacă o ai, funcționează. Demonul va fi alungat. Cuvântul mărturiei lor. Frați și surori, Ioan, apostolul, avea mărturia lui Isus. Chiar dacă a trebuit să fie exilat, avea mărturia lui Isus. Avem noi mărturia lui Isus? Când spunem Isus este Domnul, este El cu adevărat Domn al vieților noastre, sau încă suntem proprii noștrii domni? Cuvântul mărturiei lor.
Numărul trei, nu și-au iubit viețile, chiar până la moarte. Cuvântul viață de aici se referă la viața sufletului, cu alte cuvinte, sunt gata să se lepede de viața sufletului lor pentru a-l urma pe Domnul. Domnul a spus, dacă vă iubiți viața sufletului, o veți pierde. Dacă o pierdeți de dragul Meu, o câștigați pentru veșnicie. Aceasta este mântuirea sufletului. Avem noi un astfel de duh înaintea Domnului? Suntem gata să ne lepădăm de noi înșine și să-i permitem Domnului să fie cu adevărat Domn peste noi.
Acesta este secretul biruitorilor. Sunt secrete dezvăluite, sunt pentru fiecare dintre noi și cu toții putem deveni biruitori prin harul lui Dumnezeu. Așadar, iubiți frați și surori, suntem noi gata? Suntem gata? Dacă chemarea vine în această noapte, vom pleca ? Domnul să ne ajute!
Să ne rugăm.
Iubite Doamne, Te lăudăm și Îți mulțumim că Tu încă aștepți. Tu încă ne aștepți cu răbdare. Doamne nu ne lăsa să ratăm aceasta ocazie. Atinge inimile noastre. Fă-ne capabili să ne dăm pe noi înșine înapoi Ție, în totalitate, și să Îți permitem să ai autoritate deplină peste viețile noastre. Fă-ne gata și folosește-ne ca pe aceia care pregătesc venirea Ta iminentă. Ne încredințăm unii pe alții în mâinile Tale. Niciunul dintre noi nu se poate lăuda cu sine însuși, ci toți, cu umilință ne punem pe noi înșine în mâinile Tale și ne rugăm ca niciunul dintre noi să nu rateze ocazia. Îți cerem în Numele Tău. Amin.