Părtășia zilnică cu Dumnezeu

Ce a lucrat Dumnezeu în Avraam pentru a-l putea numi mai târziu „Avraam, prietenul meu”?

1. Nevoia principală și primordială a vieții noastre creștine este părtășia cu Dumnezeu

Viața divină din noi vine de la Dumnezeu și depinde în totalitate de El. Așa cum am nevoie în fiecare clipă să respir aerul proaspăt, așa cum soarele își trimite în fiecare clipă lumina spre pământ, tot așa, sufletul meu poate fi puternic numai având o comunicare directă și vie cu Dumnezeu.

Mana culeasă într-o zi se strica în ziua următoare. În fiecare zi trebuie să primesc har proaspăt din cer, pe care-l pot obține numai venind nemijlocit înaintea lui Dumnezeu și așteptând înaintea Lui. Începe fiecare zi zăbovind înaintea lui Dumnezeu și lăsându-L pe El să te atingă. Pune timp deoparte pentru a te întâlni cu Dumnezeu.

2. În acest scop, primul lucru pe care trebuie să-l faci în devoțiunea ta este să te liniștești înaintea lui Dumnezeu. În rugăciune sau în închinare, totul depinde de faptul ca Dumnezeu să ocupe locul principal. Trebuie să mă plec liniștit înaintea Lui, într-o credință smerită și adorare, rostind astfel de cuvinte în inima mea: „Dumnezeu este. Dumnezeu este aproape. Dumnezeu este dragoste, El tânjește să mi se comunice. Dumnezeu, Cel Atotputernic care lucrează totul în toți, așteaptă, chiar acum, să lucreze în mine și să Se facă cunoscut pe Sine”. Pune un timp deoparte, până când știi că Dumnezeu este foarte aproape.

3. După ce i-ai dat lui Dumnezeu locul care I se cuvine, de onoare, slavă și putere, ocupă-ți locul celei mai profunde smerenii și caută să fii umplut cu Duhul smereniei. Fiind o ființă creată, este partea ta binecuvântată să fii nimic, astfel încât Dumnezeu să fie totul în tine. Fiind păcătos, nu ești vrednic să-ți ridici privirea înspre Dumnezeu; pleacă-te, coborându-te pe tine însuți. Fiind sfânt, lasă ca dragostea lui Dumnezeu să te copleșească și să te coboare și mai mult. Scufundă-te înaintea Lui în smerenie, blândețe, răbdare și predă-te bunătății și îndurării Lui. El te va înălța. O, pune un timp deoparte ca să cobori foarte jos înaintea lui Dumnezeu.

4. Apoi acceptă și prețuiește poziția ta în Cristos Isus. Dumnezeu nu-și găsește plăcerea în nimic altceva decât în Fiul Său preaiubit și nu poate fi satisfăcut cu nimic altceva în cei care se apropie de El. Pătrunde adânc în prezența sfântă a lui Dumnezeu cu îndrăzneala pe care o dă sângele, având siguranța că în Cristos ești pe deplin plăcut Lui. În Cristos, ești dincolo de perdea. Ai intrare liberă în însăși inima și dragostea Tatălui. Acesta este marele obiectiv al părtășiei cu Dumnezeu: să am mai mult din Dumnezeu în viața mea și Dumnezeu să-L vadă pe Cristos luând chip în mine. Stai tăcut înaintea lui Dumnezeu și lasă-L să te binecuvânteze.

5. Acest Cristos este o Persoană vie. El te iubește cu o dragoste personală și caută în fiecare zi răspunsul personal al iubirii tale. Privește la fața Lui cu încredere, până când dragostea Lui strălucește cu adevărat în inima ta. Bucură-I inima spunându-I că-L iubești. El ți Se dăruie ca Mântuitor și Păzitor personal de puterea păcatului. Nu întreba: „Oare pot fi păzit de păcat dacă stau aproape de El?”, ci întreabă: „Oare pot fi păzit de păcat dacă El rămâne întotdeauna aproape de mine?” și vei descoperi numaidecât ce sigur este să te încrezi în El.

6. Noi n-avem numai viața lui Cristos în noi ca o putere și nici prezența Lui cu noi ca o persoană, ci în noi trebuie lucrată asemănarea cu El. El trebuie să fie format în noi, astfel încât caracterul, chipul Lui, asemănarea cu El să fie văzute în noi. Pleacă-te înaintea lui Dumnezeu până când vei cunoaște puțin din măreția și binecuvântarea lucrării pe care Dumnezeu vrea să o realizeze astăzi în tine. Spune-I lui Dumnezeu: „Tată, aici sunt ca Tu să așezi în mine din asemănarea cu Cristos, în măsura în care pot primi”. Așteaptă să-L auzi spunând: „Copilul Meu, îți dau atât din Cristos pe cât este inima ta deschisă să primească”. Dumnezeul care L-a descoperit pe Isus în carne și L-a desăvârșit, Îl va descoperi în tine și te va desăvârși în El. Tatăl Îl iubește pe Fiul și-Și găsește desfătarea să lucreze chipul și asemănarea Lui în tine. Bizuie-te pe faptul că această lucrare binecuvântată va fi dusă la îndeplinire în tine, în timp ce tu stai în atârnare de Dumnezeu și te ții strâns de părtășia cu El. 

7. Asemănarea cu Cristos constă în principal în două lucruri: asemănarea cu moartea și cu învierea Lui (Rom. 6:5). Moartea lui Cristos a fost încununarea smereniei și ascultării Lui, a renunțării Lui complete la viața Lui pentru Dumnezeu. În El suntem morți față de păcat. Pe măsură ce ne afundăm în smerenie, dependență și predare totală față de Dumnezeu, puterea morții Lui lucrează în noi și noi suntem făcuți asemenea cu moartea Sa. Și astfel Îl cunoaștem în puterea învierii Lui, în victoria asupra păcatului și în toată bucuria și puterea vieții înviate. De aceea, în fiecare dimineață „dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca vii, din morți cum erați”. El va păstra viața pe care ți-a dat-o și-ți va da harul necesar pentru a trăi ca unul care este înviat.

8. Toate acestea pot fi numai în puterea Duhului Sfânt, care locuiește în tine. Încrede-te în El ca să-L glorifice pe Cristos în tine. Încrede-te în Cristos să crească în tine revărsarea Duhului Său. Așteptând înaintea lui Dumnezeu pentru a cunoaște prezența Lui, amintește-ți că Duhul este în tine pentru a-ți descoperi lucrurile lui Dumnezeu. Caută, în prezența lui Dumnezeu, să ai ungerea Duhului lui Cristos, într-un mod atât de real, încât întreaga ta viață să fie spirituală în fiecare moment.

9. Meditând la această mântuire minunată și căutând părtășia deplină cu marele și sfântul Dumnezeu, și așteptând ca El să-L descopere pe Cristos în tine, vei cunoaște cât de necesar este să renunți la tot pentru a-L primi pe El. Caută harul de a înțelege ce înseamnă să trăiești pe deplin pentru Dumnezeu așa cum a făcut-o Cristos. Numai Duhul Sfânt Însuși te poate învăța ce înseamnă o predare totală a întregii vieți lui Dumnezeu. Așteaptă înaintea lui Dumnezeu, ca El să-ți arate ce nu știi în această privință. Fiecare apropiere de Dumnezeu și fiecare dorință după părtășia cu El să fie însoțite de o nouă predare, foarte hotărâtă și completă, Lui, ca El să lucreze în tine.

10. „Prin credință” trebuie să fie nota fundamentală în acest domeniu, la fel ca în toată Scriptura și în toată viața spirituală. Zăbovind înaintea lui Dumnezeu, fă-o într-o credință profundă și liniștită în El, Cel Nevăzut, care este atât de aproape, atât de sfânt, atât de puternic, atât de iubitor. De asemenea, să fie într-o credință profundă și dătătoare de odihnă, că toate binecuvântările și puterile vieții cerești sunt în jurul tău și în tine. Tu doar supune-te în credința dată de o încredere desăvârșită că Sfânta Treime cea Veșnic Binecuvântată va lucra toate scopurile lui Dumnezeu în tine. Începe fiecare zi în acest fel, în părtășie cu Dumnezeu, și Dumnezeu va fi totul în toate pentru tine.

Traducere a acestui articol de pe Aguas Vivas.

×