Omul care și-a ratat oportunitatea pe care o avea și a avut parte de condamnarea robului necredincios nu a fost cel cu cinci talanți, nici cel cu doi, ci omul care avea doar unul. Cei care sunt în primejdia de a pierde sensul suprem al vieții sunt oamenii care au abilități și oportunități obișnuite, care-și spun: „Este atât de puțin ce pot face, încât nu voi încerca să fac nimic”. Una dintre cele mai frumoase ferestre din Europa a fost făcută din resturile pe care un băiat, ucenic, le-a strâns din resturile marii lucrări a maestrului său. Ceea ce poți strânge măturând monetăria britanică valorează milioane. Acei pivoți mici pe care se mișcă mecanismul unui ceas sunt atât de importanți încât sunt făcuți, de fapt, din pietre prețioase. Dumnezeu privește chiar și un singur talant ca având o valoare solemnă. El așează o mare răspundere asupra lucrătorilor smeriți și asupra celor care ar încerca să se ascundă în spatele lipsei de importanță a unor oportunități mărunte. Micimea noastră nu ne va sluji drept scuză în ziua socotelii. Nu vorbi despre talanți; ce ai de făcut? Ai destul, fie cinci, fie doi. Nu vorbi despre talanți; ți-ai împlinit datoria? Aceasta aduce binecuvântarea, fie zece, fie unul.