Putem vedea câteva din tacticile folosite de păcat în experiența amară a lui Esau. Păcatul folosește „momentele de slăbiciune” din viața omului pentru a-l face să cadă. Când a luată acea hotărâre greșită ce i-a fost fatală, Esau era „obosit” (Geneza 25:29). „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală” (versetul 30).
Aceasta este metoda folosită în mod obișnuit de păcat. Păcatul cunoaşte punctele slabe şi momentele critice din viețile noastre şi este întotdeauna gata să sară asupra prăzii ca o fiară sălbatică.
Astfel, Cain a avut momentul lui de slăbiciune, când gelozia a pus stăpânire pe el şi şi-a omorât fratele (Geneza 4:5-8).
David a avut momentul lui de slăbiciune şi a căzut adânc în păcatul care mai apoi a adus foarte multă nenorocire asupra lui și asupra casei lui Urie (2 Samuel 11:2-5; 17:26 până la sfârşit).
Petru a avut momentul lui de slăbiciune când s-a lepădat de Stăpânul său, la focul din curtea marelui preot, înaintea unei slujnice (Marcu 14:66-72).
Anania şi Safira au avut momentul lor de slăbiciune când s-au purtat ca nişte ipocriți cu privire la darul lor pentru lucrarea Domnului. Din pricina acestui păcat, au fost șterși din biserică și din viață (Fapte 5:1-10).
Dar tocmai aceste momente de slăbiciune reprezintă ceasul hotărârii. Cu astfel de ocazii devine limpede ce fe de oameni suntem cu adevărat. Puterea unui lanț stă în cea mai slabă verigă a lui. Linia frontului este străpunsă când cea mai vulnerabilă parte a lui cedează.
Din acest motiv, înfrângerile din momentele de slăbiciune nu pot fi scuzate prin circumstanțele nefavorabile sau neașteptate. Nu parada militară, ci lupta dezvăluie adevărata valoare a unui soldat. Noi suntem numai ceea ce ne dovedim a fi în condiții dificile. Momentele de slăbiciune sunt „examinările” și „testele” vieții noastre de credință. Circumstanțele sunt numai câmpul de bătălie și nu sunt niciodată factorii care hotărăsc, în ultimă instanță, soarta acesteia.
Cei dintâi oameni au păcătuit în Paradis. Au căzut într-un mediu care oferea cele mai favorabile condiții pentru a trăi o viață potrivit voii lui Dumnezeu. Pe de altă parte, despre biserica din Pergam citim: „Ştiu unde locuiești: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ții Numele Meu, şi n-ai lepădat credința Mea […] acolo unde locuieşte Satana” (Apocalipsa 2:13).
Să observăm că în acest pasaj din Cuvântul Domnului, expresia „unde locuiește Satana” apare de două ori. În Pergam, toate circumstanţele erau împotriva creştinilor şi totuşi, ei au rămas martori credincioşi. Așadar, omul poate pierde Paradisul în Paradis, dar poate mărturisi Numele lui Cristos chiar acolo unde Satan îşi are tronul. Starea vieții spirituale din noi nu depinde niciodată de circumstanţele din jurul nostru, ci numai de relația noastră cu lumea cerească de deasupra, cu tronul lui Dumnezeu care este centrul acesteia şi cu Cel ce şade pe tron. Acest lucru are cea mai mare importanță când vine vorba despre orice încercare superficială de a ne dezvinovăți, pentru că nu ne dă posibilitatea să ne gândim sau să afirmăm că, atunci când cădem în păcat, nu noi înșine am fi responsabili pentru înfrângerea noastră, ci circumstanțele dificile în care suntem. În același timp, acest lucru este cât se poate de încurajator, pentru că ne arată că nicio împrejurare din jurul nostru nu poate să ne smulgă cu forța din părtăşia noastră cu Domnul și Mântuitorul nostru, Dumnezeul măreț care este deasupra noastră. „Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru” (Romani 8:38, 39).