Știm că pentru cei care-L iubesc pe Dumnezeu, adică, pentru cei care sunt chemați conform planului Său, toate lucrurile lucrează împreună pentru bine. (Romani 8:28)
Întoarce-te la locul în care Domnul te-a așezat, pentru moment; locul în care te-a chemat să-ți trăiești viața și să-ți faci lucrarea, cu toate încercările, greutățile și suferințele sale, și nu te zbate să ieși de acolo. Nu pierde valoarea lui prezentă trăind mereu, pe plan mental sau în speranță, într-un timp viitor în care vei fi ieșit de acolo, ci întoarce-te în acel loc și recunoaște că, dacă ești al Domnului, dacă-L iubești pe Dumnezeu și ești chemat conform planului Său (așa cum și ești, dacă ești în Cristos), Dumnezeu caută să facă ceva cu tine și în tine prin condițiile situației tale prezente. Încercând să scapi, nu vei face decât să zădărnicești sfârșitul lui Dumnezeu și nu vei recunoaște nici nu vei accepta ceea ce El caută să facă. Nu mă pot gândi decât la puține lucruri care să fie mai regretabile și mai dureroase decât a privi înapoi asupra unei perioade din viață și a fi nevoit să spui: „Aș fi putut atinge un scop mare al lui Dumnezeu în acea perioadă a vieții mele dacă aș fi adoptat o altă atitudine cu privire la ea decât cea pe care am adoptat-o. Am fost iritat, nerăbdător, am căutat mereu o cale de scăpare; am fost răzvrătit, trăind într-o altă lume mentală, creată de mine, în care făceam cutare și cutare lucru; și am ratat tot ceea ce a intenționat Dumnezeu în acea perioadă”. Repet, sunt puține lucruri mai dureroase decât acesta.
Așadar, trebuie să ne întoarcem la sfera și condițiile în care Domnul ne-a așezat, având această atitudine: Dumnezeu are un gând pentru mine, unul dintre ai Săi; iar acel gând este ca, prin situațiile și suferințele din viața mea, El să dezvolte în mine trăsăturile Fiului Său. Pe de o parte, recunoscând trăsăturile vechii creații în mine, ele să apară din ce în ce mai îngrozitoare și odioase; dar, dincolo de acest lucru, Dumnezeu face ceva ce este separat de mine însumi, ceva ce nu sunt deloc eu. Îl creează pe Altul, cu totul diferit, și anume pe Fiul Său. Încet, mult prea încet; cu toate acestea, ceva se întâmplă. Acum nu se arată foarte mult faptul că suntem fii, dar se va arăta. Ceea ce Dumnezeu a lucrat în acest timp va ieși în cele din urmă la lumină – asemănarea cu chipul Fiului Său; „pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mulți frați”. Așadar, privind la cei din poporul lui Dumnezeu de pe pământ, printre care ne numărăm și noi, trebuie să ne ajustăm ideile cu privire la motivul pentru care suntem aici. Este posibil să fie lucruri de făcut, dar Dumnezeu este cu mult mai preocupat de cine suntem decât de ce anume facem, iar noi trebuie să învățăm din nou ce înseamnă slujirea.